Neamţ: Strada Petru Rareş, un sens unic gâtuit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unii conducători auto cred că situaţia s-ar rezolva dacă parcările cu taxă aflate pe partea stângă ar fi reorganizate „în spic“.

La orele de vârf, şoferii care se aventurează pe strada „fluidizată“ cu sens unic Petru Rareş ajung să-şi blesteme zilele. Intrarea pe „Bulevardul Paulişta“, cum era poreclită strada înainte de ’89, permite preluarea traficului fără probleme. În partea a doua a străzii apar problemele, iar şoferii circulă bară la bară.

„Din dreptul traversării de la şcoală strada se îngustează, iar parcările de pe partea stângă şi maşinile oprite neregulamentar pe dreapta îmi scot peri albi“, se plânge pietreanul Mircea Vlădăianu. Acesta susţine că Poliţia nu-i amendează pe cei care-şi parchează maşinile pe partea dreaptă a străzii, deşi sunt montate indicatoare cu „oprirea interzisă“.

Aprind avariile şi se fac că plouă

Explicaţia fenomenului este simplă: decât să plătească 50 de bani ca să-şi lase maşina pe partea stângă unde sunt amenajate locuri cu taxare orară, mulţi şoferi trag pe dreapta pentru că e gratis, chiar dacă riscă să fie amendaţi pentru oprire în loc interzis. „Toţi spun că staţionează pe dreapta doar cinci minute, însă pun avariile şi nu-i mai interesează că ne înghesuim să trecem printre ei şi maşinile parcate pe partea stângă“, acuză Vasile Toderaşc.

O soluţie la strâmtoare

Pietreanul care foloseşte zilnic această rută ca să ajungă din cartierul Dărmăneşti în cartierul Precista are şi o soluţie pentru decongestinarea traficului rutier. „Dacă parcările cu plată amenajate acum pe partea stângă ar fi reaşezate «în spic» s-ar câştiga mai mult spaţiu şi nimeni nu şi-ar mai permite să parcheze pe dreapta. Şi pe celelalte străzi cu sens unic din oraş tot aşa sunt marcate parcările şi traficul e mai ordonat“, explică pietreanul.

Edilii se arată deschişi faţă de propunere. „Dacă se întruneşte un număr considerabil de solicitări, sunt luate în calcul şi schimbări în organizarea actualelor parcări“, spune Radu Tudor, purtătorul de cuvânt al Primăriei Piatra Neamţ.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite