Neamţ: Şi-a înjunghiat fiul după un scandal în aburi de alcool

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Săteanul din comuna Ion Creangă s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală gravă.

Incidentul a avut loc miercuri seară la locuinţa lui A.V.Gheorghe, de 64 de ani. Pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între acesta şi fiul său, A.Gheorghe, de 35 de ani, a izbucnit un conflict spontan.

Mai în putere şi cu chef de scandal, A Gheorghe l-a strâns de gât pe tatăl său. În momentul în care a scăpat din strânsoare, tatăl a luat un cuţit dintr-un suport de vase şi l-a înjunghiat pe fiul său în burtă de mai multe ori.

Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Roman, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. Conform diagnosticului acesta prezenta  politraumatism prin agresiune cu armă albă, multiple plăgi înjunghiate penetrante toracice bilaterale, şoc hemoragic şi traumatic.

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală gravă, iar în funcţie de concluziile medico - legale se va face, cu exactitate, încadrarea juridică a faptei", a precizat inspectorul principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite