Neamţ: Şefa medicilor de familie spune că va rămâne cu salariu de 700 de lei după noul contract

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedinta Patronatului Medicilor de Familie Neamţ, Mihaela Covrig, crede că există riscul ca medicii să plece în masă din ţară.

„Se riscă să rămânem fără medici la ţară. Din noul contract dispar sporul de rural, sporul de grad, scade capitaţia la 50% din venituri, restul fiind bani pentru servicii. Dar nu mi se mai plătesc alte servicii. Acum, după ce plătesc toate cheltuielile cabinetului, eu ca medic primar, după 30 de ani de muncă, din mediul rural, cu 1.500 de persoane înscrise, am un venit de 2.000 de lei impozabil. În momentul în care s-ar trece la condiţiile noului contract, eu aş rămâne cu 700 de lei", a declarat medicul Mihaela Covrig.

Ea crede că poate pleca foarte simplu în Franţa, iar cei care învaţă limba norvegiană pot câştiga foarte mulţi bani. „Dacă nu învinge raţiunea, ieşim din sistem şi plecăm în străinătate. Medicii de familie sunt foarte căutaţi şi plătiţi foarte bine. De exemplu, cu 4.000-4.500 de euro în Franţa sau chiar 16.000 de euro pe lună în Norvegia, dacă vrei să lucrezi dincolo de Cercul Polar", spune şefa Patronatului Medicilor din Neamţ.

Valerică Frăţilă, şeful Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ, crede că impunerea unor venituri mai mici medicilor de familie este normală în această perioadă. „Cele mai multe nemulţumiri ale medicilor pleacă de la bani. Anul acesta, normele viitorului contract prevăd o reducere a veniturilor medicilor de familie. Este neplăcut pentru toată lumea, dar în aceste situaţii dificile din punct de vedere economic s-au luat unele măsuri nepopulare în domeniul Sănătăţii şi era firesc să fie afectată şi medicina primară", a declarat Valerică Frăţilă.

Tot el crede însă că până la urmă se va găsi o cale de mijloc. „Şi anul trecut, medicii de familie au protestat faţă de contractul cadru de atunci şi, timp de câteva zile, au lăsat pacienţii fără servicii medicale. Din fericire, atunci situaţia s-a rezolvat şi am convingerea că şi anul acesta lucrurile vor sta la fel", a mai afirmat Frăţilă.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite