Neamţ: Secţia Cardiologie se mută în Spitalul Nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După mutarea pacienţilor cu afecţiuni cardiace, Maternitatea va rămâne să funcţioneze la un singur etaj al unităţii sanitare.

Mutarea secţiei în care sunt trataţi pacienţii nemţeni cu afecţiuni ale inimii va fi făcută la etajul cinci al corpului nou al unităţii, acolo unde funcţionează în prezent secţia Ginecologie. „Motivul pentru care conducerii spitalului a luat această decizie ţine de faptul că va fi un spaţiu mai generos în care cele 55 de paturi vor fi aranjate altfel. În plus, în clădire avem şi secţia de ATI şi unitatea de primire a urgenţelor", spune medicul Sorin Ciobanu, directorul medical al Spitalului.

Consiliul Judeţean, patronul urgenţelor şi al psihiatrilor

După mutarea efectivă a pacienţilor cu afecţiuni cardiace în Spitalul Nou, maternitatea va rămâne să funcţioneze doar la etajul al patrulea al unităţii.

Înainte de acest transfer, spaţiul de la etajul 5 al spitalului va fi igienizat şi recompartimentat. „Am demarat procedura de achiziţie publică prin Bursa Română de Mărfuri pentru lucrările de igienizare şi rearanjare a saloanelor. Vor fi înfiinţate băi la fiecare două saloane, iar spaţiul va fi de 800 de metri patraţi, spre deosebire de cei 450 mp în care funcţionează în prezent secţia Cardiologie", a precizat Radu Năstasă, membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean.

Un alt motiv pentru luarea deciziei de mutare a secţiei Cardiologie este acela că în ultmii ani numărul pacienţilor cu afecţiuni cardiace a crescut, în timp ce numărul naşterilor este în scădere. 

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite