Neamţ: Salvamontiştii, solicitaţi în probleme digestive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şase turişti au cerut ajutor weekendul trecut după ce au consumat alimente alterate şi s-au stricat la burtă. Turiştii de sfârşit de săptămână au luat cu asalt muntele Ceahlău pentru a se bucura de finalul de sezon estival, dar au înroşit şi numărul de urgenţă al celor de la Salvamont.

„Echipele care asigură permanenţa în bazele Salvamont Dochia şi Durău au acordat asistenţă în opt cazuri, dintre care şase au fost minore. Oamenii au acuzat probleme digestive, cauzate probabil de ingerarea unor alimente nu tocmai proaspete, pe care le-au cărat în rucsac sau le-au servit la cabana Dochia“, a precizat Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ. Directorul DSP Neamţ a spus că mâncarea servită la Cabana Dochia era în regulă.

„Chiar în acest final de săptămână am efectuat un control de rutină în staţiunea Durău şi pe muntele Ceahlău. Am fost şi la cabana Dochia, dar nici vorbă de alimente alterate sau nereguli care să ducă la o toxiinfecţie alimentară. Nu ştiu nimic de aceste cazuri, mai ales că noi am terminat controlul abia duminică seara“, a spus Dan Morenciu, şeful DSP Neamţ.


Două picioare rupte


În afară de turiştii loviţi de probleme digestive, salvamontiştii au intervenit în cazul unei sucevence care şi-a rupt piciorul în zona cascadei Duruitoarea. Tot ei au dus la spital şi un tânăr de 25 de ani care a căzut în zona Piatra cu Apă şi şi-a fracturat piciorul. 

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite