Neamţ: Purtaţi pe drumuri ca să-şi plătească dările

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nemţenii care s-au încumetat să-şi achite noile obligaţii fiscale au fost plimbaţi ore în şir de la o instituţie la alta.

La AJOFM Neamţ a fost linişte ieri, în comparaţie cu instituţiile similare din alte judeţe. Explicaţia este simplă: numai 160 de persoane şi-au depus declaraţiile privind realizarea veniturilor de natură profesională, altele decât cele salariale.

În plus, cei care au călcat pragul instituţiei au fost trimişi prin oraş ca să plătească taxele. „La Şomaj nu au casierie şi am fost trimis la Trezorerie, unde s-a deschis un cont pentru asta. Am fost la Trezorerie şi mi-au spus că este contul, dar că ei nu încasează, aşa că să mă duc la poştă şi să trimit prin mandat poştal. Eu am vreo doi lei contribuţia şi cred că mandatul mă va costa mai mult. Deja am pierdut două ore degeaba“, a spus nemulţumit Florin Velicu, persoană fizică autorizată.

„Termenul s-a prelungit până la sfârşitul lunii“

Reprezentanţii AJOFM au  o altă explicaţie pentru lipsa îmbulzelii. „Nu este aglomeraţie pentru că multe firme de contabilitate şi agenţi economici preferă să depună declaraţiile pe internet“, a declarat Elena Chirilă, purtătorul de cuvânt al AJOFM Neamţ. Aceeaşi linişte a fost ieri şi la Casa Judeţeană de Pensii. Aproximativ 200 de nemţeni s-au prezentat să depună actele şi banii.

„Au fost depuse 200 de declaraţii până la acest moment, dar am înţeles că termenul s-a prelungit până la finalul lunii. Am avut medici, persoane fizice autorizate, societăţi, dar şi beneficiari ai drepturilor de autor care au depus aceste declaraţii“, a precizat Oana Fodor, purtătorul de cuvânt al Casei de Pensii Neamţ.

Nemţenii sunt debusolaţi

Numeroşi nemţeni au venit ieri să se intereseze ce acte trebuie să aducă pentru că n-au găsit nicăieri indicaţii precise cu privire la situaţia lor.

„Am o întreprindere individuală şi nu ştiu dacă eu trebuie să depun sau nu contribuţiile astea. Tot ce ştiu este că se dau 10,5 procente din venitul net la pensii, 0,5 % la şomaj şi 5,5 % la sănătate, dar nu ştiu dacă acestea se aplică şi la mine“, a spus Marius Apostol, patron.

La Pensii sunt deschise trei ghişee şi o casierie, dar reprezentanţii instituţiei spun că abia în zilele următoare vor veni mai mulţi nemţeni. „Acum, în general, oamenii au venit şi s-au interesat. Ne aşteptăm la un flux mărit zilele următoare“, a mai spus Oana Fodor.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite