Neamţ: Proiecte imobiliare grandioase doar pe hârtie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şi în centrul oraşului este anunţat un proiect de anvergură, dar depinde de interesul pietrenilor de a se muta în casă nouă.

Pe platforma industrială a fostei „Reconstrucţia“ ar fi trebuit să fie ridicat un cartier rezidenţial cu blocuri, hipermarketuri, locuri de joacă, parcări şi alei pietonale. „În 2008, când s-au solicitat aprobările nu era criză, iar proiectul a stagnat. Toamna trecută, investitorii au revenit cu propuneri pentru căile de acces, dar nu ne-au mai căutat pentru autorizaţii“, spune Dan Florea, arhitectul şef al oraşului. Dacă pe hârtie proiectul arată grandios, în realitate, singurele lucrări care s-au făcut pe platforma uzinei au fost cele de dezmembrări ale utilajelor, urmate de demolarea unor construcţii.

Dacă proiectul imobiliar de la „Reconstrucţia“ pare să fi fost abandonat pe termen nelimitat, un alt dezvoltator a anunţat la începutul acestui an că va construi cel mai înalt corp de clădire din oraş, cu 125 de apartamente, spaţii de birouri şi parcări.

Teoretic, construcţia cu 14 nivele va fi amplasată în Piaţa 22 Decembrie şi va avea  o suprafaţă de 14.000 de metri pătraţi. „E vorba de un grup de investitori din Israel care au demarat planul din 2008. Din această vară sperăm să deschidem şantierul, iar lucrările vor dura doi ani“, spune Simion Stan, reprezentantul dezvoltatorului imobiliar.

„Creditele sunt prea mici“
Succesul proiectului depinde, însă, de interesul clienţilor. „Trebuie să avem cel puţin 30% din spaţii solicitate pentru a obţine creditul bancar“, mai spune reprezentantul investitorului. Pietrenii nu cred că vor fi date în folosinţă noi locuinţe. „Salariile au scăzut, mulţi au devenit şomeri, iar creditele de la bănci sunt prea mici pentru a cumpăra un apartament. Nu cred că se mai cumpără locuinţe noi“, a spus Lician Stoica, profesor.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite