Neamţ: Preţuri reduse la carne, clienţi deloc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pietrenii se uită la galantare, dar nu cumpără carne de porc
Pietrenii se uită la galantare, dar nu cumpără carne de porc

În ciuda faptului că majoritatea produselor din carne s-au ieftinit cu 2-3 lei pe kilogram faţă de anul trecut, cumpărătorii întârzie să apară.

Magazinele din oraş şi-au făcut aprovizionarea cu preparate din carne pentru toate gusturile. Comercianţii au mai scăzut şi preţurile faţă de iarna trecută, în speranţa că vor avea mai mulţi clienţi.„Perioada de criză pe care o traversăm ne-a făcut să diminuăm costul la produsele pe care le oferim, pentru ca un număr cât mai mare de oameni să poată cumpăra măcar câte puţin din bucatele tradiţionale“, a explicat  Maria Enea, vânzător la un stand care comercializează carne şi preparate din carne de porc.

8 lei, kilogramul de porc în viu
Pietrenii au şi o altă variantă. Să cumpere un porc în viu pe care să îl prepare acasă. Preţul pe kilogram variază în funcţie de ferma producătoare, între 10 şi 12 lei, dar sunt şi comercianţi la care preţul este mai mic.
„La noi, preţul pentru un kilogram de porc în viu ajunge la 8 lei, cu tot cu TVA, de 24%“, a declarat inginerul Radu Bălău, director executiv al unei firme de profil din judeţ. Chiar şi aşa reduse cum sunt, preţurile tot li se par piperate pietrenilor cu salarii diminuate.

Amână cumpărăturile pe ultimul moment
Ei recunosc că, deocamdată, nu au început aprovizionarea pentru Sărbători, dar spun că peste vreo săptămână - două tot vor fi nevoiţi să bage mâna adânc în buzunare. „Măcar de sărbatori să nu ne lipsească de pe masă o bucată de friptură, sau tradiţionala chişcă şi cârnaţii. Este greu, cu tăierile salariale din sistem, dar trebuie să facem în aşa fel încât să avem câte puţin din toate“, a spus profesorul Marian Petcu. Când vă hotărâţi să cumpăraţi totuşi produse din carne de porc, atenţie de unde le achiziţionaţi, pentru ca să nu riscaţi să ajungeţi de la petrecere direct la spital. 

Păziţi-vă de trichineloză!
Reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Neamţ spun că în cazul porcilor sacrificaţi în gospodărie este obligatoriu examenul trichineloscopic. „Carnea trebuie să provină numai din abatoare aprobate de către personalul sanitar oficial. Ea trebuie să fie însoţită de un certificat care să îi ateste salubritatea şi calitatea“, a precizat Constantin Lipan, director executiv adjunct al DSVSA Neamţ. În pieţele din judeţ există circumscripţii sanitar veterinare care asigură serviciul de permanenţă.

Preţuri la carnea de porc
Costiţă porc- 12 lei/kg;
Cotlet- 16,5 lei/kg;
Ceafă de porc fără os- 18 lei/kg;
Slănină- 10 lei/kg;
Guşă- 14 lei/kg;
Cârnaţi- 12 lei/kg.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite