Neamţ: Portret/ Tiberiu Uţă a revenit la teatru, prima lui dragoste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A oscilat toată viaţa între actorie şi Drept, a făcut când una, când alta. Într-un final, anul trecut, a renunţat să mai profeseze ca jurist şi a regăsit scena.

Iniţial, a dorit să urmeze Dreptul, dar o „reformă“ a învăţământului îngrădea continuarea studiilor la alte specializări. „Eram la Şcoala Medie de Protecţia Plantelor şi ne obligau să păstrăm profilul. Puteam să merg doar la Institutul de Agronomie sau la arte“, explică Uţă.

Din acest motiv şi-a încercat talentul în teatru încă înainte de a termina liceul. „Mai aveam un an de liceu, în 1951, când am dat examen la Institutul de Artă Teatrală «I.L. Caragiale» din Bucureşti. A fost şi pentru mine o surpriză să ies al treilea pe listă, din vreo 500 de înscrişi“, îşi aminteşte actorul.

Şi-a spus atunci că, dacă a reuşit anul acela, va reuşi şi anul următor şi a revenit la liceu. Numai că, după ce a luat Bacalaureatul, a avut surpriza să afle că examenele la teatru fuseseră decalate. „Când am revenit să mai dau o dată examenul, mi s-a spus că acesta se dăduse deja şi că ar mai fi o soluţie la Cluj, unde nu se completaseră locurile“, povesteşte Uţă.

Aşa a ajuns la Cluj, unde a ocupat unul dintre cele două locuri rămase la Institutul de Teatru, pe care concurau 12 persoane. Peripeţiile nu s-au oprit aici, pentru că, prin 1955, o parte din institutul de la Cluj a fost transferată la Bucureşti şi alta, pentru unguri, la Târgu Mureş.

De pe scenă, în sala de judecată

A luat din nou calea Bucureştiului, însă după ce a promovat anul al III-lea, a fost nevoit să renunţe la studii. „Am revenit la Cluj, unde m-am angajat ca actor la Teatrul Naţional. Dar pentru că nu mai puteam juca fără studii superioare, am urmat cursuri de executor judecătoresc şi aşa am fost repartizat la Bacău şi apoi la Tribunalul Raional Piatra Neamţ“, rememorează schimbările de situaţie juristul.

A abandonat şi meseria de executor judecătoresc pentru un post de regizor tehnic la Teatrul Tineretului. „Aici am lucrat cu vestitul cântăreţ Cristian Vasile. Acesta fusese operat şi nu mai avea decât un plămân. Încerca să mai cânte, dar nu mai avea volum, ca pe vremea gloriei lui“, precizează Tiberiu Uţă.

O altă răsturnare de situaţie l-a dus la Iaşi, unde a urmat, până la urmă, Facultatea de Drept la Universitatea „Al. I. Cuza“. După absolvire, a profesat ca jurist până în momentul în care s-a pensionat. „Am ieşit la pensie încă din 1994, dar am mai profesat ca jurist până anul trecut“, spune pietreanul.

Profil
Născut. 4 septembrie 1932, Lopătari, judeţul Buzău.
Studii. Facultatea de Drept a Universităţii „Al. I. Cuza“, Iaşi.
Familie. Este căsătorit şi are un copil.

Întrebări şi răspunsuri
Cum aţi redescoperit scena?
Am fost invitat la lansarea cărţii „Aiud însângerat“ a lui Grigore Caraza, care mi l-a prezentat pe Dan Iacob. Am văzut de atunci că este un îndrăgostit iremediabil de teatru, ca şi mine, şi i-am vizitat atelierul de la Biblioteca Judeţeană, să văd o repetiţie. Acum mi-e ca un frate mai mic. Stau cu el, să văd dacă talentul moare sau nu!
Ce proiecte mai aveţi?
La vară vreau să lucrez „Articolul 214“ de I.L. Caragiale, la Bibliotecă. Mi-ar plăcea să joc rolul Şmilţ din piesa «Patima roşie», de Mihail Sorbul.

Ce-i place
Spune că-i place în primul rând teatrul, dar şi sportul, mai ales voleiul, fotbalul şi acrobaţiile aviatice. „Ador călătoriile. Îmi aduc aminte, dintr-o călătorie la Istanbul, de Muzeul Palatului Topkapi. Priveliştea de acolo spre Bosfor, Cornul de Aur şi Marea Marmara este minunată! Întâmplarea face ca exact acum acele meleaguri să fie vizitate şi de scumpa mea nepoţică, în vârstă de 12 ani“, se mândreşte Tiberiu Uţă.
Ce nu-i place
Juristul-actor precizează că urăşte minciuna şi că nu-i plac persoanele care nu sunt punctuale. „Mă întristează zilele ploioase cu tunete şi fulgere. Nu-mi place nici mărarul. Mor de foame şi nu îl mănânc“, afirmă el.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite