Neamţ: Portret/ Constantin Hanganu transformă lemnul în opere de artă bisericeşti
0
Învăţătorul şi-a descoperit pasiunea pentru sculptură în urmă cu 40 de ani şi de atunci n-a mai lăsat dalta din mână.
Constantin Hanganu şi-a dedicat întreaga viaţă muncii la catedră şi a format mii de copii. Spune că nu s-ar vedea făcând altceva şi că pasiunea pentru sculptură şi-a descoperit-o din dorinţa de a transforma actul didactic în ceva plăcut elevilor.
„În anii ’70, când eram la Liceul Pedagogic din Bacău, era o regulă ca absolvenţii să aibă un talent pe care să-l folosească pentru a-i atrage pe copii. Atunci m-am înscris la cursurile de sculptură ornamentală de la Şcoala Populară de Arte din Bacău“, povesteşte învăţătorul.
Treptat, a început să stăpânească dalta, să cunoască lemnul şi să aibă curajul de a-şi pune ideile în practică. „Primul obiect pe care l-am făcut a fost o sărăriţă, un obiect din lemn, cu capac, în care se ţinea sarea. Ştiu că am dat-o mamei mele şi am fost foarte mândru de reuşită“, spune Constantin Hanganu. De la mobila de interior, pe care a făcut-o mai întâi pentru propria familie şi mai apoi pentru alţii, artistul a început să sculpteze şi obiecte bisericeşti.
„Prima dată am făcut troiţa care este acum în curtea bisericii din comuna natală, Dragomireşti. Era în anii ’80 şi ţin minte că am fost reclamat la Comitetul Judeţean, dar am scăpat. De atunci am 10 troiţe răspândite prin Neamţ şi una în Iaşi, catapetesme, strane, candelabre şi scaune împărăteşti“, a spus sculptorul.
Primul căruia i-a insuflat pasiunea pentru sculptură a fost fiul său, profesor de Educaţie Fizică şi Sport, care îl mai ajută şi în prezent la lucrări. Ucenici îi sunt şi elevii. „Copiii sunt atraşi de astfel de activităţi. Le place şi au imaginaţie. Am început să facem şi aero sau navomodelism. Chiar am luat premiul al III-lea la faza naţională de navomodelism de la Amara“, a mai precizat învăţătorul Constantin Hanganu.
Profil
Născut. 20 iunie 1953, Dragomireşti, Neamţ.
Studii. Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj Napoca.
Familie. Este căsătorit şi are un fiu.
Întrebări şi răspunsuri
V-aţi gândit vreodată să renunţaţi la catedră în favoarea sculpturii?
Sculptura rămâne o pasiune şi un mod de relaxare. Recunosc că a devenit şi o sursă de venit în plus, dar este ceva nesigur. Astăzi poţi avea o comandă, mâine nu. Viaţa la catedră e în primul rând sigură, iar în al doilea rând înseamnă totul pentru mine.
Care sunt satisfacţiile obţinute în sculptură?
Când le arăt şi le explic copiilor, nu e nimic mai frumos decât să le vezi chipul când reuşesc să creeze ceva. În rest, pot spune că obiectele de mobilier bisericesc pe care le-am făcut sunt mărturia că am lăsat ceva în urma mea în această viaţă.
Se încarcă comentariile...
