Neamţ: Portret/ Bianca Ivacson a cucerit aurul naţional la canotaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bianca Ivacson
Bianca Ivacson

Adolescenta este cea mai bună din ţară la acest sport la numai 13 ani. A strâns 49 de medalii, 5 cupe şi numeroase diplome la diverse competiţii sportive.

Bianca, deşi este la vârsta la care copiii sunt atraşi de calculator şi stau ore în şir în faţa monitorului, a ales alt drum în viaţă: sportul. Pasiunea i se trage de la tatăl ei, un mare iubitor al înotului. 

„Într-o zi, tata a venit acasă şi mi-a spus că a văzut copii care învaţă să înoate. M-a întrebat dacă nu aş vrea şi eu. Atunci mi-am spus că nu am ce pierde“, îşi aminteşte adolescenta. Asta se întâmpla în urmă cu patru ani. La început, a înotat din curiozitate şi plăcere, dar, pe măsură ce devenea din ce în ce mai sigură pe mişcările de sub apă, înotul a devenit sportul ei preferat. 

Învaţă din eşecuri

„Ceva mai târziu s-a înfiinţat la Piatra Neamţ un club de înot care s-a afiliat Federaţiei Române de Nataţie“, explică Bianca. S-a înscris în club şi, sub supravegherea antrenorilor, Bianca şi-a perfecţionat tehnica înotului. După niciun an de antrenamente, când a împlinit vârsta de 10 ani, adolescenta a participat la  primul Campionat Naţional de Nataţie din viaţa ei, care a avut loc la Reşiţa.

A terminat competiţia pe locul 130 din 200 de participanţi, dar acest lucru a motivat-o şi mai mult să devină o înotătoare profesionistă. „În urma rezultatului, nu m-am demoralizat şi am continuat să învăţ. Doi ani mai târziu, în 2009, am intrat în primii zece pe ţară“, a spus Bianca. În paralel a cochetat şi cu atletismul, dar a abandonat acest sport în favoarea înotului. Mare iubitoare de apă, Bianca s-a gândit să încerce o nouă ramură sportivă. Din luna februarie a acestui an, ea s-a înscris la canotaj, la LPS Ceahlăul.

49 de medalii şi 5 cupe

În luna august a participat la Campionatele Naţionale de Canotaj Juniori, care au avut loc la Năvodari. Echipajul de 8+1 din care făcea şi ea parte a fost medaliat cu aur. „Este prima medalie de aur adusă la Piatra Neamţ la 8+1“, a spus fericită Bianca. Pentru a ajunge la această performanţă, Bianca a adoptat un program dur, ca să facă faţă şi cerinţelor de la şcoală. Se trezeşte în fiecare dimineaţă la ora 6.30. Marţea, miercurea şi vinerea are antrenament de la ora 7.00 la 8.30.

În restul zilelor, de la ora 8.00 este la şcoală, unde dă dovadă de maximă responsabilitate. Are rezultate foarte bune şi este şefa clasei. După şcoală, are zilnic antrenamente timp de două ore şi jumătate. Ajunge acasă seara, după ora 18.00, şi îşi face temele pentru a doua zi.

De-a lungul activităţii sale, Bianca a strâns 49 de medalii, 5 cupe şi nenumărate diplome. Iar drumul ei, spune Bianca, este abia la început. Visează să ajungă campioană mondială sau olimpică la canotaj.

Profil
Născută. 10 Aprilie 1997, Piatra Neamţ.
Studii. Elevă în clasa a VIII-a la Liceul cu Program Sportiv din Piatra Neamţ.
Familie. Este singură la părinţi.

Întrebări şi răspunsuri
Nu te-a deranjat faptul că nu prea ai timp liber?
În momentul în care îţi place cu adevărat ceea ce faci, aşa cum se întâmplă la mine, lipsa timpului liber nu mi se pare o problemă. Oricum, pentru prieteni îmi fac timp liber.
Familia te-a sprijinit în activitatea ta?
Mama şi tata m-au sprijinit mereu. Au ştiut să mă încurajeze în momentele în care aveam cea mai mare nevoie şi mi-au dat încredere în forţele proprii.

Ce-i place
Îmi place să mă joc pe calculator sau să mă plimb cu prietenii. Asta numai  când am timp pentru aşa ceva.

Ce nu-i place
Nu cred că ar fi ceva care să nu îmi placă. Sunt mulţumită de tot ceea ce mi se întâmplă. Chiar şi atunci când pierd un concurs este momentul când mă ambiţionez şi mai tare.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite