Neamţ: Poliţia a descoperit trei pietreni care confecţionau bancnote false de 100 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei trei sunt acuzaţi că produceau bancnote cu un scanner şi o imprimantă şi le puneau în circulaţie

Descoperirea a avut loc pe 25 februarie, în urma acţiunii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate pe linia falsului de monedă. Poliţiştii au identificat o minoră în vârstă de 17 ani, pe G. Marius, de 39 de ani şi B. Bogdan, de 23 de ani, toţi din Piatra Neamţ, care s-au asociat într-un grup infracţional ce avea drept scop falsificarea şi punerea în circulaţie a unor bancnote falsificate din cupiura de 100 de euro.

Poliţiştii au stabilit că în data de 9 februarie 2010, cu ocazia unui schimb valutar efectuat în municipiul Piatra Neamţ, aceştia au plasat 20 bancnote de acest tip, cauzând un prejudiciu total de 8.160 lei. Bancnotele au fost contrafăcute prin scanare, cu ajutorul unei imprimante", a precizat inspectorul principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Procurorul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamţ a dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore, a minorei în vârstă de 17 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire de grup infracţional, falsificare şi punere în circulaţie de valori străine şi înşelăciune, iar Tribunalul Neamţ a luat măsura preventivă a interdicţiei de a părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile.

Marţi, 2 martie, poliţistii au reuşit să-l depisteze pe B. Bogdan, care a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamţ pentru cercetări. După percheziţiile domiciliare efectuate în Piatra Neamţ şi în comuna Săvineşti au fost ridicate calculatoare, suporturi de stocare a datelor informatice, camere video şi un posibil dispozitiv de citire/scriere a benzii magnetice a card-urilor.

Procurorul D.I.I.C.O.T. a dispus reţinerea, pe bază de ordonanţă de reţinere, pe o perioadă de 24 de ore, a lui B. Bogdan sub aspectul comiterii infracţiunilor de constituire de grup infracţional, falsificare şi punere în circulaţie de valori străine şi înşelăciune", a adăugat ofiţerul de presă al IPJ Neamţ .

Suspectul a fost prezentat astăzi la Tribunalul Neamţ cu propunere de arestare preventivă.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite