Neamţ: Plimbări la trap sau cu trăsura în Baza Hipică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din acest weekend este deschisă oferta de turism de agrement şi plimbări cu trăsura în zona montană de lângă Baza „Virgil Bărbuceanu“.

Clubul Sportiv Ecvestru, organizatorul activităţilor de sport şi agrement de la Baza Hipică, a păstrat aceleaşi tarife ca anul trecut.

„Plimbările pe cal se fac sub supravegherea unui instructor care explică şi anumite tehnici de călărie. Acest gen de agrement se practică doar în manej, adică pe cele două terenuri de antrenament, iar condiţia este ca doritorii să dovedească că au cunoştinţele necesare, că ştiu să stăpânească bidiviul, că ştiu să urce şi să coboare din şa“, spune Costache Lupu, preşedintele Clubului Ecvestru Piatra Neamţ. În afara celor care au avut şansa să înveţe să călărească în diverse ocazii, pot beneficia de această oportunitate şi cei peste 100 de elevi care au absolvit cele patru serii ale Şcolii de Echitaţie, desfăşurate între anii 2006-2010 la Baza Hipică. Tot în incinta complexului sportiv, copiii au ocazia să călărească ponei. Organziatorii spun că vârsta optimă a micuţilor pentru o astfel de încercare este 6-7 ani.

Ponei pentru copii, trăsură pentru părinţi

„Am venit anul trecut cu cei doi băieţi la deschiderea cursurilor de echitaţie şi au fost fermecaţi de experienţa unei plimbări călare pe ponei. Pentru copiii cu probleme locomotorii, plimbarea pe caii de talie mică poate avea şi un efect terapeutic benefic“, spune Maria Ambrozie, asistent medical.

Pentru grupurile mai mari de turişti sunt şi două trăsuri cu care se pot face promenade pe Aleea Tineretului sau prin oraş.

Gazdele îi sfătuiesc pe amatori să aleagă zona dintre ştrand şi Lacul Bâtca Doamnei, care este ferită de trafic aglomerat.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite