Personajele lui Creangă prind viaţă la poalele Cetăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Micul atelier de la baza drumului care urcă spre Cetatea Neamţului este punctul de atracţie al turiştilor veniţi din toate colţurile lumii.

Cei care merg să viziteze Cetatea Neamţului fac un popas mai întâi în faţa micului atelier de la baza drumului, atraşi de toiegele sculptate în lemn de meşterul Costin Lungu, de tapiseriile făcute de soţia acestuia, Ionela, dar mai ales de boţurile din humă ce au chipurile celebrelor personaje din poveştile lui Creangă.

„Nu am mai văzut aşa ceva nicăieri în lume. Îmi place aici că, în timp ce noi stăm şi studiem personajele, meşterii ne spun povestea lor şi ne arată chiar cum le modelează în lut“, a spus încântată braşoveanca Alexandra Lupu.

Locuiesc lângă bojdeuca lui Creangă

Pasiunea pentru meşteşugul popular a existat încă din copilărie în cazul celor doi soţi, fapt ce i-a unit şi mai mult. „Eu sunt din Tulcea, iar mama a fost educatoare. Crescând în casă cu tot felul de materiale didactice, am dezvoltat pasiunea realizării diferitelor obiecte încă de mică. Atunci când eram copil preferam să le fac diferite cadouri personalizate prietenilor şi acum sunt mulţi care-mi spun că încă mai au obiectele de la mine“, îşi aminteşte Ionela Lungu.

Cei doi meşteri populari s-au cunoscut în perioada facultăţii, ambii fiind absolvenţi de Politehnică. După terminarea studiilor au decis să se stabilească în Humuleştiul natal al lui Costin Lungu. „Stăm la două case distanţă de bojdeuca lui Creangă. Aici am descoperit umorul aparte al humuleştenilor şi abia atunci pot spune că am înţeles cu adevărat stilul lui Creangă“, a adăugat Ionela care ne-a împărtăşit şi povestea primului personaj de humă.

„Socrul meu lucra la casă şi folosea lut. În joacă, am luat un boţ de humă pe care l-am modelat împreună cu soţul meu. Am uitat de el, iar, un an mai târziu, când l-am găsit prin casă am hotărât să-l pictăm şi să-i lipim păr, mustaţă şi căciulă. Aşa a luat naştere primul personaj din lut făcut de noi“, a spus Ionela Lungu.

Figurinele au făcut înconjurul lumii

De la primul Păcală creat de cei doi meşteri populari până la o întreaga colecţie nu a mai fost decât un pas. Au amplasat în faţa bojdeucii lui Creangă o măsuţă cu obiectele unicat, unde Ionela Lungu spunea povestea fiecărui personaj oricui este interesat de boţurile din lut modelate şi pictate după chipul Tuşii Mărioara sau al lui Moş Chiorpec.

„În 2003, când eram la măsuţa mea din faţa bojdeucii, am primit invitaţia de a participa la un târg al meşterilor populari la Muzeului Satului din Bucureşti. Atunci am început să cunosc o altă lume. Au urmat târguri în toate colţurile ţării, dar şi peste hotare. Am fost chemaţi în Spania, de o firmă care ne-a găsit site-ul pe internet, am promovat tradiţiile româneşti la Berlin şi Praga, iar la consulatele din Peru şi Paris există expoziţii cu obiectele create de noi“, se mândreşte artizana. Figurinele din humă, tapiseriile cu poveştile lui Creangă ori toiegele sculptate de Costin Lungu au ajuns din Europa până în China şi Thailanda.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite