Neamţ: Paşi de melc pentru modernizarea Cheilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii Parcului Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş acceptă cu greu investiţiile propuse de edilii nemţeni în defileu. Administratorii zonei protejate amână sistematic planul de dezvoltare al zonei propus de CJ Neamţ.

Consiliul Judeţean (CJ)Neamţ este dispus să investească aproape două milioane de lei în Cheile Bicazului pentru a moderniza zona de comerţ şi pentru a scoate din beznă defileul vizitat în fiecare vară de mii de turişti.

Nici la ultima întâlnire a conducerii Administraţiei Parcului Naţional cu reprezentanţii CJ Neamţ planul de modernizare nu a fost acceptat în totalitate. „Dânşii au depus un PUZ, dar era întocmit superficial şi am sesizat neclarităţi în documentaţie. Nu era prevăzut în acest plan nici regulamentul de aplicare“, spune Hegyi Barna, directorul Parcului Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş.

Lucrări în două săptămâni

Şefii CJ spun că în discuţiile purtate recent s-a căzut de acord pe anumite puncte din documentaţia tehnică. Este vorba de mutarea chioşcurilor din zonele care împiedică staţionarea turiştilor, de crearea unui pasaj pietonal şi de înfiinţarea unui punct de informare.

„Sper ca în maxim două săptămâni, cu aprobările necesare, să începem modernizările prin amenajarea chioşcurilor comerciale. În plus, vrem să asigurăm şi alimentarea cu energie electrică. Părerea mea e că se trenează aceste modernizări şi riscăm să pierdem şi acest sezon turistic“, spune Vasile Pruteanu, preşedintele CJ Neamţ. Iluminarea ambientală a Cheilor, un punct din planul de modernizare al autorităţilor nemţene, pare să nu aibă şanse de reuşită.

„Consiliul Ştiinţific al Parcului nu e de acord cu acest lucru deoarece vorbim de o zonă de protecţie integrală. Specialiştii Consiliului spun că iluminatul electric e o formă de poluare peisagistică, iar lumina e un fel de capcană care atrage speciile de insecte, cum sunt fluturii de noapte“, mai spune Barna.

Dispută teritorială eternă

După patru şedinţe ale Consiliului Ştiinţific al Parcului Naţional, autorităţile din Neamţ tind să creadă că tergiversarea investiţiei are legătură şi cu disputa teritorială cu Harghita asupra hotarului dintre judeţe în zona Cheilor Bicazului. „În procesul pe care CJ Harghita l-a intentat Prefecturii Neamţ, instanţa ne-a dat câştig de cauză. Mai e un proces între primăriile Bicaz Chei şi oraşul Gheorghieni care a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie“, spune prefectul Mihai Archip.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite