Neamţ: Păgubiţii FNI, blocaţi la bară de birocraţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie susţin că abia astăzi vor prezenta public sentinţa, la un an de când au dat-o.

Nu mai puţin de 287 de nemţeni care au pierdut bani la Fondul Naţional de Investiţii (FNI), după ce au depus sume uriaşe până în 2000, se luptă de mai bine de un an să-şi recupereze economiile. După ce în iunie 2009 magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le-au dat câştig de cauză, nici până în prezent oamenii nu şi-au primit banii.

Păgubiţii ar fi trebuit să-şi recupereze o parte cei 790 de mii de lei care le revin de la stat, dar şi de la mai multe personaje-cheie care au controlat FNI-ul. Cu toate acestea, cei înşelaţi n-au văzut până acum nici măcar sentinţa scrisă a judecătorilor, care ar fi trebuit făcută publică integral.

Un an au scris sentinţa

„Se poate proceda la legalizarea hotărârii şi la eliberarea titlului executoriu doar după ce dosarul va fi restituit Tribunalului Bucureşti de către Înalta Curte. Aici se află pentru redactarea deciziei“, se precizează în adresa trimisă de Tribunalul Bucureşti, instanţă care a dat şi prima sentinţă favorabilă în dosarul FNI.

De cealaltă parte, judecătorii de la instanţa supremă au declarat luni pentru „Adevărul de Seară“ că hotărârea integrală pe care au luat-o anul trecut va fi publicată abia astăzi.

Un TIR de acte

„Această sentinţă a fost semnată ieri. Suntem în faza de a expedia dosarul la Tribunalul Bucureşti, dar este nevoie de un TIR pentru că e foarte voluminos. Dosarul poate pleca în câteva zile de la noi, însă vom lua legătura cu Tribunalul Bucureşti, să vedem dacă poate fi depozitat acolo“, a declarat judecătoarea Georgeta Barbălată, purtător de cuvânt la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite