Stiri din Piatra Neamt

Neamţ: Nou centru de formare pentru apicultori

22 septembrie 2010, 12:19 |  Autor: Mihael Balint | 

Cuvinte cheie: Neamt, eveniment, apicultor, albine, fagure, miere,

Un apicultor din Târgu-Jiu va fi sprijinit financiar

Neamt

Un apicultor din Târgu-Jiu va fi sprijinit financiar

 

Crescătorii de albine obţin cel mai uşor fonduri europene, dar au nevoie de certificare că au urmat cursuri specializate. Apicola Piatra Neamţ este noul formator de crescători de albine din judeţ, alături de Camera Agricolă.

Cursurile vor începe de la 1 octombrie şi vor face concurenţă celor organizate de Camera Agricolă, singură în prezent pe piaţa formatorilor de crescători de albine.

 „La sfârşitul cursurilor de formare în apicultură se vor elibera diplome de calificare valabile în toată Uniunea Europeană“, a declarat Ştefan Năstac, directorul Apicola Neamţ. Cursurile se vor desfăşura la sediul Asociaţiei Crescătorilor de Albine din Bulevardul Traian, bloc S1, pe parcursul a trei luni, o dată pe săptămână, între orele 16.00-18.00 şi vor totaliza 360 de ore.

Ajutor european de 1.500 de euro timp de 5 ani

De mai mulţi ani, astfel de cursuri erau organizate doar de Camera Agricolă, fostul Centru de Consultanţă Agricolă. „Cea mai recentă serie de cursanţi, formată din 27 de persoane din judeţ, a susţinut examenul vineri, 17 septembrie“, a precizat Adrian Scripcă, formator în cadrul Camerei Agricole Neamţ. Certificatele de calificare obţinute de cursanţi sunt obligatorii pentru depunerea proiectelor pentru obţinerea de finanţări europene în domeniu.

„Pentru apicultori, există posibilitatea obţinerii unei finanţări de câte 1.500 de euro anual, timp de cinci ani, pentru dezvoltarea unei ferme de semi-subzistenţă de la 25 la 70 de familii de albine“, a mai declarat Adrian Scripcă.

Conform acestuia, anul trecut au fost depuse 40 de astfel de proiecte, care anul acesta se află în etapa a doua de finanţare, iar anul acesta alte 90 de proiecte depuse aşteaptă aprobarea. Apicultura este cea mai la îndemână ocupaţie agricolă pentru cei din mediul urban. Conform directorului Apicola, Piatra Neamţ este oraşul cu cei mai mulţi apicultori din judeţ. „În judeţ funcţionăm cu peste 550 de apicultori, dintre care din Piatra Neamţ sunt circa 140“, a declarat Ştefan Năstac.

„Poţi trăi din beneficiile a 50 de familii de albine“

Unul dintre crescătorii de albine nemţeni este chiar directorul Apicola. „Locuiesc la bloc, dar am 80 de stupi, pe 600 de metri pătraţi închiriaţi la marginea oraşului, în extravilan, de la Primărie. Cred că de la 50 de familii de albine în sus poţi trăi din beneficiile apiculturii, cu condiţia să fii bun meseriaş şi să mergi în pastoral“, a încheiat directorul Năstac.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Bani europeni pentru creşterea albinelor

    Apicultorii pot beneficia de susţinere financiară din partea Uniunii Europene pentru înfiinţare ...

    Apicultorii mai au 15 zile pentru a lua bani de la UE

    Până la data de 16 august, solicitanţii pot depune cereri pentru finanţare europeană în cadrul ...

    Dan Smuczer are 6.000.000 de albine

    Pasiunea hunedoreanului pentru albine s-a născut acum 14 ani. Acum are 120 de stupi şi se ocupă ...

    Zimbrii eliberați în pădurile din Neamț sunt greu de înțărcat VIDEO

    Cei cinci zimbri puși în libertate săptămâna trecută în zona Chitele, din comuna Crăcăoani, rev ...

    Am putea rămâne fără miere anul acesta. Mor albinele din stupinele ieşene

    Tratamentele cu pesticide realizate în ultimele săptămâni pe culturile din judeţ ucid mii de al ...

    Alba: Meseriaşii în prelucrarea lemnului din Apuseni se întrec în cioplit la "Zilele lemnarilor“

    Cioplitorii în lemn, tâmplarii şi toţi meseriaşii pricepuţi la prelucrarea lemnului din Munţii ...

    Râmnicu Vâlcea: Cursuri de apicultură pentru cei interesaţi să îşi deschidă propria afacere

    World Vision România Biroul Zonal Vâlcea în colaborare cu Camera Agricolă Judeţeană Vâlcea au o ...

    Colţ de rai: Vânătoare de cerbi în codrii Dobrăvăţului - VIDEO

    În fiecare an, sute de vânători din alte ţări vin la fosta cabană a lui Nicolae Ceauşescu şi ia ...

    Cel mai mare târg de miere din România, deschis după Paşte: apicultori din toată ţara, dar şi producători de echipamente

    Cea de a şasea ediţie a Târgului Naţional al Mierii va avea loc în primul weekend după Paşte, î ...

    Ameţelile pot fi simptomul unor boli grave

    Atunci când la creier nu ajunge suficient sânge, oxigenarea se face deficitar şi astfel apare ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole