Neamţ: Mita de la postul de poliţie Tupilaţi a fost atacată la Curtea de Apel Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii de la Parchetul Neamţ sunt nemulţumiţi de decizia primei instanţe de a-l cerceta în stare de libertate pe Cătălin Toader, învinuit pentru dare de mită.

Romaşcanul de 35 de ani este acuzat că i-a oferit şefului de post din Tupilaţi suma de 4200 de lei şi o jumătate de tonă de alcool confiscat în urma unui control în trafic. Săptămâna trecută, la postul de poliţie a fost organizat un flagrant în urma căruia tânărul a fost surprins oferind mita poliţistului care alertase deja ofiţerii D.G.A.

Alcool şi bani oferiţi drept mită în postul de poliţie (VIDEO)

Pe 11  martie, Toader Cătălin fusese oprit în trafic, iar în interiorul maşinii pe care o conducea au fost descoperiţi 550 litri de alcool fără documente de provenienţă.

„Pentru a nu fi demarate cercetări penale împotriva sa, conducătorul auto i-a promis unuia dintre agenţii de poliţie suma de 3.680 lei, precum şi întreaga cantitate de alcool, însă poliţistul a refuzat să se lase mituit", spune inspectorul principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

A doua zi după ce a fost prins, şoferul a revenit şi a plusat, oferindu-i poliţistului dublul sumei promise iniţial pentru ca acesta să distrugă documentele întocmite în dosarul penal. Poliţistul l-a denunţat pe şoferul transportului, astfel că Toader Cătălin a fost prins în flagrant chiar în sediul Postului comunal unde a pus pe masă 4.230 lei pentru distrugerea dosarului întocmit pe numele său.

Toader Cătălin a fost reţinut sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită pentru 24 de ore, dar instanţa a respins ieri cererea Parchetului de arestare preventivă. Magistraţii au considerat că şoferul nu prezintă pericol social şi că pedeapsa pentru fapta de care este acuzat nu este foarte mare.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite