Neamţ: Mironescu se reface cu greu după atac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şase inculpaţi pentru tentativă de omor şi complicitate în urma atacului din 14 februarie au primit deja mandatele de arestare preventivă. 

După bătaia soră cu moartea pe care a încasat-o în urmă cu trei luni la bariera de la Lilieci-Bacău, Ioan Dumitru Mironescu, zis „Puiu“, a suportat mai multe intervenţii chirurgicale la cap, mâini şi picioare.

Pe 17 februarie, interlopul nemţean a fost supus unei operaţii-maraton care a durat şapte ore şi la care s-au implicat 16 cadre medicale. „Este o persoană foarte rezistentă!“, a concluzionat la final doctorul Paul Sârbu, directorul medical al Spitalului de Urgenţe „Sfântul Ioan“ din Iaşi.

Protejat de Cristodorescu
Câteva zile mai târziu, Mironescu s-a încăpăţânat şi a cerut să fie externat chiar dacă medicii i-au prezentat riscurile pe care le poate întâmpina dacă nu primeşte îngrijiri medicale de specialitate.

„Puiu nu are voie să pună piciorul drept jos pentru că are şuruburi puse de doctori la gleznă. În plus, are nevoie de recuperare pentru că muşchii sunt atrofiaţi. Mai bine este cu piciorul stâng, unde refacerea după operaţia la rotulă a fost mai rapidă şi poate flexa genunchiul“, spune Tiberiu Cristodorescu, ieşeanul care l-a luat sub protecţie pe interlopul nemţean de ameninţările agresorilor.

El recunoaşte că l-a găzduit pe Mironescu după externarea din spital. „Mereu ne-am simţit ameninţaţi, dar eu nu m-am plâns nimănui. Prietena lui Puiu a fost urmărită când s-a dus până la Piatra Neamţ ca să-i aducă nişte haine. A fost aşteptată de nişte indivizi care au urmărit-o încontinuu, chiar şi în scara blocului“, mai spune Cristodorescu.

„Poate vor deveni mai cooperanţi“
Cei şase inculpaţi pentru tentativă de omor deosebit de grav şi complicitate au primit vineri confirmarea că vor sta după gratii pentru 29 de zile, urmând să fie cercetaţi pentru atacul de tip mafiot petrecut pe 14 februarie asupra lui Mironescu. Adrian Marin Botez, zis „Ţâţă“ şi ceilalţi cinci „locotenenţi“ (Vlăduţ Zâmbrean, Bogdan Rusu, Valentin Păvălucă, Cătălin Crăciun, Constantin Manea) nu au avut sorţi de izbândă la recursul judecat la Curtea de Apel Bacău.

„Sper ca această măsură să ajute mai mult la urmărirea penală. Poate vor înţelege şi ei respectul pentru valorile sociale şi vor deveni mai cooperanţi. Spun asta pentru că efectiv îşi bat joc de noi – ba nu declară nimic, ba se prezintă când vor ei la audieri“, a spus Felix Bănilă, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, cel care conduce ancheta. 


Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite