Neamț: Hărţile şi programele de transport din staţii, montate abia de anul viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Responsabilii în domeniu spun că vor să preia modelul de organizare al transportului din Braşov și Sibiu.

Haos în transportul în comun

Călătorii, transportatorii şi reprezentanţii municipalităţii s-au întâlnit miercuri, faţă în faţă, pentru a discuta despre transportul în comun din oraş. „Am analizat toate sesizările din ultimii doi ani, făcute de pietreni către primărie şi am constatat că transportul public ridică cele mai multe nemulţumiri în rândul oamenilor. Astfel, ne-am hotărât să organizăm această întâlnire pentru a vedea dacă se pot găsi şi soluţii", a spus Tatiana Rusu, reprezentanta Biroului de Consiliere pentru Cetăţeni Piatra Neamţ.

Cele mai multe nemulţumiri le-au avut pietrenii care apelează la mijloacele de transport în comun şi care reclamă lipsa unor staţii amenajate, a orarelor de transport, şi a respectării traseelor de către şoferi. „Cred că ar trebuie ca numărul traseului să fie marcat pe toate laturile maşinii ca să-l putem vedea de orice parte am fi şi să nu mai alergăm în gol numai ca să vedem ce traseu are respectivul mijloc de transport. O altă problemă este legată de ruta Ocol de la troleibuzul. Aveam bilet cumpărat pentru autotaxare, dar şoferul mi-a spus că fie îi dau lui bani să-mi dea bilet, fie cobor din maşină", a spus pensionarul Mihai Neculai.

Dacă Mihai Neculai e deranjat de organizare, juristul Rafila Covasan consideră că atitudinea şoferilor este una care lasă de dorit. „Mă bucur că au dispărut microbuzele murdare, dar, din păcate, mai sunt încă şoferi care fumează în maşini şi care înjură. Îşi fură clienţii între ei, după care noi, călătorii, suntem obligaţi să ascultăm înjurăturile tot drumul", a afirmat Rafila Covasan.

Transportatorii, în schimb, şi-ar dori ca pietrenii să fie mai civilizaţi şi să nu mai deterioreze interiorul maşinii, dar şi ca toate plângerile oamenilor să ajungă şi la urechile lor.

„Ne-am dori ca pietrenii să depună aceste sesizări la Urbtrans pentru a şti şi noi ce trebuie să urmărim. Începând cu 2011, vom monta hărţi informative în toate staţiile din oraş şi încercăm să amenajăm şi spaţii speciale pentru staţionare, după modelul celor din Alba Iulia, Sibiu sau Braşov", spune Ioan Cucoreanu, directorul Asociației „Urbtrans".

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite