Neamţ: Gospodinele iau tot mai puţine zarzavaturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În pieţe, tarabele cu legume pentru iarnă sunt pline, dar cumpărătorii sunt puţini, spre disperarea agricultorilor. Comercianţii spun că au păstrat preţurile de anul trecut, dar acest lucru nu i-a convins pe nemţeni să se aprovizioneze ca în anii anteriori.

Pieţarii au aşteptat începutul toamnei pentru a le creşte vânzările, dar nemţenii le-au dat planurile peste cap. Legumele se iau cu sacoşa, şi nu cu sacul, ca  în anii precedenţi, semn că gospodinele vor face mai puţine provizii pentru la iarnă. „Anul trecut veneau oamenii cu sacii şi cumpărau vinete, castraveţi, ardei sau gogoşari. Acum sunt fericită dacă îmi cere cineva cinci kilograme de legume“, a spus Ana Marcu, venită tocmai din Vrancea.


Şi comercianţii cu tradiţie în Piaţa Centrală din Piatra Neamţ se plâng de încasările slabe. „Se cunoaşte o mare diferenţă faţă de anul trecut. Oamenii nu renunţă la mâncare, însă scad drastic cantităţile de verdeţuri care înainte nu lipseau din cămară“, a declarat şi Radu Gheorghe, pieţar.


„Noi punem conserve în fiecare an“


Pietrenii care se decid totuşi să pună zarzavaturi pentru anotimpul rece, umblă mult în căutarea celui mai mic preţ. „Noi punem conserve în fiecare an. Acum ne uităm doar. Studiem piaţa să vedem de unde este mai convenabil să cumpărăm. Cred că o să ne înţelegem cu mai mulţi vecini şi să cumpărăm în regim de en-gros“, a spus Mihaela Pântea, educatoare. Totodată, pietrenii negociază la sânge kilogramele de legume cumpărate.


„Vin la noi şi dacă iau zece kilograme, mai vor încă trei gratis. Se supără când văd că nu vrem, dar nimeni nu ştie cât muncim pentru a scoate un kilogram de legume bune de vândut în piaţă“, a spus Mioara Costea, comerciant. 


Zacuscă pentru Italia


Stranierii sunt singurii care îi bucură pe pieţari. „Este mult mai avantajos pentru noi, cei plecaţi în străinătate, să cumpărăm legume de aici. În Italia un kilogram de gogoşari este patru euro, iar aici este patru lei, adică un euro. Aşa că o să le ducem de la noi de acasă gata puse la conservat“, a spus Stela Apetrei, după ce a cumpărat doi saci cu vinete şi ardei.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite