Neamţ: Energia Girov, meci decisiv pentru promovarea în liga a treia de fotbal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca să ajungă în eşalonul superior, câştigătoarea campionatului judeţean dispută în această seară meciul de baraj cu ASA Miercurea Ciuc Bălan, campioana judeţului Harghita.

Pentru a pregăti cât mai bine partida care se va disputa pe stadionul „Petrolul" din Moineşti, lotul nemţenilor a intrat de câteva zile în cantonament la Târgu Ocna. Dacă scorul între cele două formaţii va fi egal după 90 de minute, vor urma două reprize de prelungiri. În cazul în care remiza se va menţine şi după 120 de minute de joc echipa care promovează va fi desemnată după executarea loviturilor de la 11 metri.

„Suntem pregătiţi să învingem şi să promovăm în eşalonul al treilea valoric, chiar dacă va fi nevoie să ajungem şi la lovituri de departajare", a spus Vasile Olaru, primarul comunei Girov.

Partida care este programată să înceapă la ora 17.30 va fi condusă de o brigadă de arbitri din judeţul Bacău.

Tot astăzi, judeţul Neamţ găzduieşte un alt meci de baraj pentru promovarea în divizia a treia de fotbal. Pe stadionul „Cetatea" din Târgu Neamţ se vor întâlni AS Foresta Mălini şi Rapid Dumeşti, campioanele judeţelor Suceava şi Iaşi.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite