Neamţ: Echipajele de la SMURD şi Descarcerare puse pe drumuri pentru un accident fictiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipele de intervenţie s-au deplasat 15 kilometri pe drumul Roman - Iaşi la sesizarea unei persoane care a anunţat prin 112 că o maşină este răsturnată şi o victimă este captivă între fiarele contorsionate.

Echipajul de descarcerare şi ambulanţa SMURD Roman au fost alertate despre presupusu accident de circulaţie miercuri noapte, la ora 23.19.

Conform apelului primit prin intermediul Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă - 112, pe traseul Drumului European care leagă municipiile Roman de Iaşi, în afara părţii carosabile, exista un autoturism răsturnat cu o victimă rămasă captivă între fiarele contorsionate.

„Apelantul nu a ştiut să precizeze exact locul producerii evenimentului justificând că nu este din zonă. Mai mult, acesta a furnizat pe timpul apelului şi numărul de înmatriculare al autoturismului răsturnat. În urma verificărilor în teren efectuate de pompierii militari s-a constatat că apelul a fost fals", a spus căpitanul Iulian Jugan, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Apelantul nu a mai putut fi contactat, iar după primele două apeluri, la care nu a răspuns, acesta a închis telefonul.

În conformitate cu articolul 32 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 34 din 19 martie 2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă, alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1000 lei.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite