Neamţ: Culegători de afine scoşi cu jandarmii din rezervaţiile de pe Ceahlău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de culegători decişi să plece spre pieţe cu cât mai multe afine nu ţin seama de inscripţiile care interzic accesul şi calcă în picioare plantele protejate.

Perioada în care se coc afinele pe Muntele Ceahlău este una dintre cele mai agresive pentru zonele de protecţie strictă de aici, după cum precizează Constantin Andraş, şeful Administraţiei Parcului Naţional Ceahlău. „În fiecare an, în luna august, când se coc afinele, avem adevărate agresiuni asupra rezervaţiei ştiinţifice Ocolaşul Mare. Alături de rezervaţia botanică Poliţa cu Crini, aceasta este o zonă în care accesul oricărei persoane este interzis, din motive de protecţie a florei şi faunei", a declarat Constantin Andraş.

Luni, 16 august, a fost nevoie, pentru prima dată în acest an, de intervenţia jandarmilor pentru a-i alunga pe ţiganii care au dat năvala pe munte. „Anul acesta am avut în câteva rânduri intervenţii pentru îndepărtarea acestor culegători, iar pe data de 16 august am fost sesizaţi de către şeful serv Salvamont, Raul Papalicef, că pe traseul turistic dinspre Bistra se îndreaptă spre zona golului alpin un număr mare de culegători, drept care am solicitat de urgenţă sprijinul unităţii de jandarmi", a mai spus Constantin Andraş.

În sprijinul salvamontiştilor şi al celor de la administraţia parcului au fost trimişi jandarmii montani din Durău. „Doi jandarmi montani din Durău s-au deplasat pe Masivul Ceahlău. Au fost găsite trei persoane de etnie romă, care culegeau afine şi care au refuzat să se legitimeze. Persoanele au fost identificate prin consultarea bazei de date şi au primit avertisment, explicându-li-se că nu au voie să intre în zona de protecţie a rezervaţiei", a precizat colonelul Sorin Gherman, inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Neamţ.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite