Neamţ: Copacii bătrâni le ameninţă casele
0
Locatarii unui bloc din Dărmăneşti spun că nu mai văd soarele din cauza unui copac bătrân. În oraş sunt cel puţin 100 de arbori care riscă să producă pagube în cazul în care sunt doborâţi de vânt.
Mihai Dobrea locuieşte într-un bloc de pe strada Aleea Aurorei, acolo unde un tei bătrân, cu o vârstă de peste trei decenii, se „sprijină“ de bloc. Bărbatul a sesizat pericolul iminent la Asociaţie, apoi s-a adresat direct la Primărie.
„Copacul are peste 30 de ani. E din 1978, de când s-a construit blocul. E putred pe dinăuntru şi ne e frică atunci când bate vântul mai tare să nu se rupă, să rănească pe cineva sau să zdrobească maşinile parcate în zonă“, spune locatarul. Omul e nemulţumit şi de disconfortul creat pentru că lumina soarelui pătrunde tot mai greu prin ferestre din cauza crengilor.
„În primăvară au fost nişte băieţi care au toaletat copacul, dar n-au tăiat decât vârfurile. Lăstarii crescuţi s-au întins până aproape de pereţii blocului“, mai spune Mihai Dobrea.
„Ne-au făcut comunişti!”
La fel de impacientaţi sunt şi vecinii care locuiesc pe aceeaşi parte a imobilului. „Noi am cerut să-l taie mai de jos, de unde se ramifică. Băiatul care venise atunci a zis că nu ne pricepem şi ne-a făcut şi comunişti. De două ori am intervenit la Primărie până acum“, spune Neculai Enache, un alt locatar.
În luna august, o salcie s-a frânt sub puterea vântului în zona parcului de joacă de la Blocul Turn Ozana, iar un brad a fost smuls efectiv din rădăcini, la începutul acestei luni, în faţa Şcolii Nr. 3. Nu au fost victime pentru că evenimentele au avut loc noaptea sau în zone necirculate, dar riscurile sunt mari.
„Lucrările de tăiere a copacilor încep în această săptămână şi se vor încheia în aprilie. Pe strada Aurorei au fost marcaţi pentru tăiere definitivă şapte copaci, dar teiul reclamat nu este printre aceştia. Urgenţa o reprezintă copacii care prezintă pericol să fie doborâţi de vânt şi cei care pot afecta reţelele de curent electric, telefonie sau de gaz metan“, spune Gabriel Muraru, de la Serviciul Comunicare din cadrul Primăriei.
Solicitările pietrenilor pentru astfel de situaţii pot fi rezolvate până în primăvară, respectiv în perioada de repaus vegetativ a pomilor. „În ordinea priorităţile sunt copacii amplasaţi la distanţă mai mică de doi metri faţă de imobile, pomii ale căror fructe sau frunze murdăresc spaţiul public şi cei care sunt inestetici“, a adăugat Gabriel Muraru.