Neamţ: Codul Galben de inundaţii, prelungit până mâine dimineaţă
0Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit atenţionarea meteorologică pentru zona Moldovei până pe 27 iunie la ora 9.00.
Până mâine dimineaţă, la ora 9.00, pe teritoriul judeţului Neamţ vor cădea ploi însemnate cantitativ, cantităţile de apă depăşind local 20 de litri pe metrul pătrat şi, izolat, chiar 40 de litri pe metrul pătrat.
Cei de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamţ, în colaborare cu autorităţile locale, vor monitoriza permanent cursurile de apă de pe teritoriul judeţului, pentru a putea interveni cu promptitudine atunci când se produc blocaje în zona podurilor şi podeţelor sau a porţiunilor înguste din albie.