Neamţ: Capcane mecanice la examenul auto

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul, propus de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi aflat în dezbatere publică, a stârnit reacţii pro şi contra printre elevii şi instructorii şcolilor de şoferi.

Potrivit proiectului, examenul auto va fi precedat de un test în care vor fi verificate cunoştinţele mecanice ale elevului. De rezultatul acestui test depinde prezenţa candidatului la examenul final de obţinere a permisului auto.

„Nu e nimic nou, pentru că noi îi învăţam asta şi înainte pe elevi. Oricum, e o idee excelentă pentru că şoferul trebuie să ştie ce să facă dacă nu-l ţine frâna până să ajungă cu maşina la un service autorizat“, crede instructorul auto Mihai Puricescu.

„Mai multă muncă din partea elevilor“

Şi instructorul auto Petru Botez este pentru susţinerea acestui tip de examen. „Elevul trebuie să ştie ce conduce. Nu poate să aştepte de fiecare dată să intervină cei de la service. Dacă rămâne în câmp, trebuie să facă ceva. E drept că nu toţi elevii sunt încântaţi de idee pentru că asta înseamnă mai multă muncă“, crede Petru Botez.

Conform noului proiect, înainte de a se urca la volan, elevii trebuie să verifice sistemul de frânare, să controleze starea şi presiunea pneurilor, dar şi nivelul de ulei şi al lichidelor de răcire. Nu toţi cei care se visează la volan sunt încântaţi de idee.

„Ţin minte că mi-a arătat câte ceva instructorul, dar, sinceră să fiu, nu ştiu cum să verific lucrurile astea. Când am nevoie de ajutor îmi întreb soţul sau merg la service“, a spus Alexandra Chirilescu, aspirant la statutul de şoferiţă.

Şoferiţele fug de mecanică

Teoretic, lucrurile nu par a fi foarte dificile, cel puţin aşa susţin mecanicii auto. „Din cei care ne trec pragul zilnic, aş putea spune că 70% ştiu cum să verifice presiunea din pneuri ori sistemul de frânare. Însă, trebuie să recunosc că, dacă majoritatea bărbaţilor ştiu aceste lucruri, şoferiţele sunt destul de străine de subiect. Sunt lucruri chiar banale şi uşor de reţinut, numai că trebuie să ştii unde să te uiţi şi ce să faci”, a spus Ciprian Costache, mecanic auto.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite