Neamţ: Bureţii de toamnă fac victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Spitalul de Urgenţe au ajuns opt nemţeni care s-au simţit rău după o masă cu ciuperci. Specialiştii spun că şi ciupercile comestibile pot deveni periculoase dacă au fost atinse de unele otrăvitoare.

Pieţarii se întrec zilele acestea în oferte variate de la ghebe şi hribi, până la pânişoare sau nicoreţi. Atât comercianţii, cât şi clienţii se bazează mai mult pe propriile cunoştinţe în domeniu decât pe analizele de specialitate atunci când vine vorba de toxicitatea ciupercilor.

„Nu sunt pericole. Am cules ghebe şi pe astea le ştie toată lumea. Pun la fiert o ceapă tăiată în două şi dacă se face albastră sau neagră le arunc. Pătrunjelul verde pus la fiert se îngălbeneşte dacă ciupercile sunt otrăvitoare“, a spus Vasilica Avădanei, comerciat. Tot pe încredere se bazează şi clienţii.

„Mă uit la om şi întreb înainte de unde le-a cules. Cumpăr numai ce cunosc şi eu. Iau de mulţi ani şi n-am avut probleme până acum“, a spus Mioara Mureşan, croitoreasă.

„Acţionează dur asupra ficatului şi rinichilor“

Toxicologii avertizează că cei care culeg ciupercile le pot contamina pe cele comestibile dacă în prealabil au atins una toxică. „Ciupercile ascund multe pericole. Trebuie preparate în aceeaşi zi în care au fost culese, pentru că au o compoziţie asemănătoare cărnii şi se alterează repede. Ciuperca este un aliment greu şi se mănâncă doar ca delicatesă, deci puţin. Acţionează dur asupra ficatului şi rinichilor şi poate provoca toxiinfecţii alimentare“, a precizat farmacistul toxicolog Dumitru Nastasă.

Deşi vânzătorii de ciuperci au apărut în fiecare piaţă din oraş, iar numărul nemţenilor care au ajuns la Urgenţe în ultimele zile din cauza intoxicaţiilor a ajuns la opt, verificarea produselor de specialişti întârzie să apară. „Nu am demarat încă niciun control în pieţele din oraş“, a declarat Dan Morenciu, şeful DSP Neamţ.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite