Neamţ: Accident grav în centrul oraşului Roman

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În momentul impactului, microbuzul era pe contrasens
În momentul impactului, microbuzul era pe contrasens

Patru persoane au fost rănite în urma coliziunii dintre un autoturism şi un  microbuz

Accidentul rutier a avut loc în această dimineaţă, în jurul orei 06.50, pe strada Ştefan cel Mare. „Din primele cercetări a reieşit că Ioan M., un tânăr de 21 de ani din Iaşi care conducea un microbuz, pe sensul opus de deplasare al străzii, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar de romaşcanul Dumitru L., de 34 de ani", a precizat inspectorul Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

În urma impactului, şoferul autoturismului a suferit un traumatism cranio - cerebral acut, a rămas fără ochiul stâng şi a fost transportat la spital în comă. Magdalena L., pasageră în maşină a fost şi ea grav iar un minor de patru ani a suferit un traumatism cranio-cerebral.

Bilanţul accidentului cuprinde şi rănirea usoară a unui pasager din microbuz, Alina Z., o tânără de 19 ani, din Roman, care a suferit traumatisme la cap şi la faţă.

Cercetările sunt continuate de Poliţia municipiului Roman

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite