Neamţ: Victor Surdu, aşa cum l-au cunoscut colegii parlamentari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soţul Angelei Similea a fost internat de urgenţă la Spitalul Pantelimon. Astăzi, deputatul a decedat din cauza cancerului pancreatic de care suferea.

Update ora 16.00

Deputatul independent Ioan Munteanu îl cunoaşte pe Victor Surdu încă din anii studenţiei, fiind colegi la Facultatea de horticultură din cadrul Universităţii Agronomice „Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi.

„Era cu doi ani mai mare decât mine. I-am cunoscut şi cariera profesională unde a dovedit că a fost un bun meseriaş, şi cariera politică. În 2008, împreună cu senatorul Ioan Chelaru l-am reactivat şi a câştigat o campanie grea pentru funcţia de deputat în colegiul 6 la Neamţ", spune parlamentarul Ioan Munteanu.

Mai citiţi:

Fratele lui Victor Surdu: „Totdeauna şi-a neglijat sănătatea“ (FOTO)

Naşul de cununie al lui Victor Surdu: „Şi-a iubit enorm familia“

Deputatul independent spune că ultima dată s-a întâlnit cu Victor Surdu în urmă cu o lună şi jumătate, în cadrul lucrărilor din Comisia de Agricultură.

„El era optimist şi, ca orice om echilibrat, spera să depăşească suferinţa. Fizic însă, optimismul său nu era justificat", mai spune Ioan Munteanu.

Cariera profesională a lui Victor Surdu:

Inginer agronom, şef de fermă la CAP Răducăneni, judeţul Iaşi (1970-1971); inginer şef, apoi, preşedinte al CAP Grozeşti, judeţul Iaşi (1971-1980); director la Direcţia Agricolă a judeţului Iaşi (1980-1985); şef de fermă la CAP Schitu Duca, judeţul Iaşi (1986-dec. 1989).

Adjunct al ministrului agriculturii şi alimentaţiei (22 ian.-1 aug. 1990).

În perioada 1997-2000 a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Companiei Lukoil România.

Din 2001 a devenit director general şi asociat la firmele: S.C. Romauto Import SRL; S.C. Euro Victoria Leasing IFN SA; S.C. Arte & Vino; Business Center Poligon Logistic Bucureşti Est; Grup Auto Moto Bucureşti Est.

Update ora 15.30: Culiţă Tărâţă, deputat PSD de Neamţ: "Victor ştia că se prăpădeşte"

Coleg de partid şi de Parlament, deputatul Culiţă Tărâţă spune că ultima sa întâlnire cu Victor Surdu a avut loc în urmă cu două săptămâni:

"Toţi ne rugam pentru el. Cred că şi Victor ştia că se prăpădeşte. A fost unul din marii agricultori ai ţării, cadru universitar de valoare şi, ca practician, un om de mare ţinută", spune Culiţă Tărâţă, deputat de Neamţ în colegiul 3.

Victor Surdu a fost deputat PSD, ales în colegiul 6 Neamţ, şi ocupa funcţia de vicepreşedinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor. El a  fost ministru al Agriculturii în Guvernul CPUN în perioada 1989-1990. De asemenea, Victor Surdu a fost deputat al Partidului Democrat Agrar din România, în perioada 1990-1992.

---------------

În ultima perioadă, Victor Surdu a urmat o mulţime de tratamente şi a suferit operaţii grele. Soţul Angelei Similea a fost răpus la vârsta de 63 de ani de boala care i-a afectat pancreasul şi care l-a chinuit multă vreme. În urma sa au rămas o soţie îndurerată, dar şi o fiică.

Pe 13 februarie anul acesta, Victor Surdu a fost internat de urgenţă, la Spitalul "Sfântul Pantelimon" din Capitală.

Cu câteva luni în urmă, în toamna anului trecut, el suferise o intervenţie chirigicală în Italia.

Vezi cum suna sms-ul trimis de parlamentarul nemțean primarilor din județ, la o zi după ce a fost operat, în octombrie 2010:

Victor Surdu către primarii din Neamț: „CRED că poporul meu nu este vindecat și moare"

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite