Neamţ:PORTRET/ Marius Voaideş surprinde chipuri cu creionul pe hârtie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Voaideş
Marius Voaideş

Autodidact în arta desenului, adolescentul a luat premii la diverse concursuri de creaţie plastică şi vrea să se specializeze în designul interior.

Marius Voaideş a obţinut în  luna mai premiul I la Concursul de creaţie plastică „Literatura în imagini“, organizat de liceul la care învaţă, Grupul Şcolar Economic-Administrativ Piatra Neamţ. Asta după ce abia venise cu premiul al III-lea  de la Concursul naţional din cadrul Festivalului „Familia – coloana universului meu de copil“, Secţiunea Artă plastică, organizat de Clubul Copiilor Săbăoani.

Face portrete în creion

Marius s-a impus cu portrete în creion ale scriitorilor Mihai Eminescu, Veronica Micle sau I.L. Caragiale. L-a imortalizat şi pe pictorul Pablo Picasso sau pe Moromete, personajul lui Marin Preda.

Diriginta din clasa a XI-a este cea care i-a descoperit talentul. „Diriginta de atunci, profesoara Mihaela Dobrea, ne-a întrebat ce înclinaţii avem şi mi-am dat seama că, de când mă ştiu, mi-a plăcut să desenez“, îşi aminteşte adolescentul. El regretă că nu a avut niciodată la şcoală un profesor calificat de desen.

„Am făcut primele patru clase în sistem simultan, la şcoala din satul natal, Telec, din comuna Bicazu Ardelean, şi îmi plăcea să desenez, mai ales când învăţătoarea era ocupată cu elevii din ani diferiţi. Apoi, până în clasa a VIII-a, am făcut desenul cu profesori care aveau alte specializări. Ne spuneau doar să facem peisaje aşa cum credem noi de cuviinţă sau să copiem picturi celebre. La liceu nu am avut acest obiect, aşa că neavând un profesor calificat, nu m-a îndrumat nimeni spre studii de specialitate“, spune elevul.

Marius a fost un autodidact. „M-au fascinat umbrele şi mi-am dat seama că, pentru ca un portret să iasă bine, cele mai importante sunt umbrele. Desigur, mai întîi trebuie respectate proporţiile, dar umbrele dau viaţă desenului“, crede artistul. Impresionată de chipurile scriitorilor surprinse de elev, profesoara Mihaela Dobrea i-a dat un sfat.

A descoperit designul interior

„Diriginta mi-a spus să aduc nişte lucrări la şcoală şi atunci am făcut portrete noi. Surprinsă, m-a îndrumat spre Palatul Copiilor, unde m-am înscris la cercul de arte plastice condus de Lucian Gogu-Craiu“, explică tânărul.

Aici a descoperit un domeniu în care crede că poate avansa. „Am început cu natura statică, deşi eu aş fi vrut mai mult desen de arhitectură. Pentru că nu îmi place matematica, profesorul m-a sfătuit să încerc cu designul interior, de care mă simt deja atras“, spune adolescentul.

El speră să fie admis  la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi. „Aş vrea să mă pot descurca singur şi să îmi fac un viitor, iar pentru asta cred că după liceu merită să încerc să intru la Universitatea de Arte din Iaşi“, a încheiat Marius Voaideş.

Profil
Născut
: 3 septembrie 1992, Bicaz.
Studii: Este elev în clasa a XII-a la Grupul Şcolar Economic-Administrativ Piatra Neamţ.
Familie: Are doi fraţi mai mici.

Întrebări şi răspunsuri
Ce reprezintă designul interior pentru tine?
Văd acest domeniu ca o îmbinare a utilului cu plăcutul, din care rezultă o atmosferă agreabilă în cameră sau birou, prin aspectul pe care îl dai obiectelor, fie ele de mobilier sau de decor.
Ce e important pentru un astfel de designer?
Cred că este important ca în designul interior să fii foarte creativ şi să faci ceva de calitate, pentru că, în mod normal, asta se caută, asta vor oamenii.
Ce spun părinţii despre înclinaţia ta pentru desen?
Părinţii mei sunt oameni simpli, care au încredere în mine. Ştiu că ei aşteaptă să fac ceva cu viitorul meu, să am o carieră, să mă pot descurca în viaţă.

Ce-i place
Elevul spune că iubeşte natura. „Satul meu este unul de munte, unde natura pătrunde parcă mai adânc în sufletul oamenilor. Este interesant de mers cu bicicleta în Bicazu Ardelean. Simţi mult mai profund peisajul“, spune Marius. Îi place muzica şi ascultă mai ales rock, dar nu  este fanul unei singure formaţii.

Ce nu-i place
Desenatorul spune că nu îi place matematica pentru că nu o înţelege.  În domeniul gastronomic, detestă ciorbele şi preferă doar mâncarea uscată.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite