NEAMŢ Cu buzele umflate în faţa farmaciei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Natalia Măţăuanu n-a reuşit să cumpere medicamente ieftine
Natalia Măţăuanu n-a reuşit să cumpere medicamente ieftine

Bolnavii bătrâni din oraş au nevoie de o minune pentru a reuşi să obţină compensat reţetele costisitoare de care depinde viaţa lor. Deşi au trecut doar câteva zile de la începutul lui decembrie, multe farmacii din Roman au terminat fondurile pentru onorarea reţetelor compensate până la sfârşitul lunii.

Şefii altora au preferat să nu mai elibereze deloc reţete compensate, pentru că nu-şi mai permit să aştepte luni de zile diferenţa de bani de la Casa de Asigurări de Sănătate. Doar lanţurile puternice de farmacii mai onorează reţetele bolnavilor. „Noi nu simţim contravaloarea reţetelor şi mergem înainte chiar dacă nu primim acum banii de la Casa de Asigurări. Suntem dispuşi să mai aşteptăm, până la urmă ne vom primi banii“, a declarat Mariana Ciobanu, farmacist şef.

Stă cu orele pe la cozi


Nici în laboratoarele de analize medicale lucrurile nu sunt mai bune. Există luni în care fondurile se termină după două sau trei zile. „Am probleme cu tiroida şi colesterolul, de aceea îmi fac analizele regulat. De data asta a fost nevoie să mă programez cu o lună înainte. În România trebuie să te îmbolnăveşti cu programare“, susţine Violeta Martici, salariată în Roman.


Aceleaşi probleme le are Natalia Măţăuanu, o romaşcancă de 76 de ani, a cărei viaţă depinde de medicamentele la preţ redus şi de analizele gratuite. Afecţiunile inimii, ale rinichilor şi ale oaselor o forţează pe femeie să stea la cozi imense, cu speranţa că nu va trebui să plătească integral. „Am avut două preinfarturi, în 2007 şi 2009, şi de atunci, în fiecare lună aştept câteva ore în policlinică pentru a-mi lua reţeta. Vara mai este cum mai este, dar iarna îmi îngheaţă picioarele, mâinile, tot. În plus, mai sunt persoane care se bagă în faţă sau îşi cer permisiunea să pună o întrebare şi îşi rezolvă problemele“, susţine pensionara.


Femeia face toate aceste eforturi în speranţa că va beneficia de tratament subvenţionat, chiar şi aşa, deosebit de scump pentru puterea ei financiară. „Cu tot cu reducere dau un milion jumătate lunar. E mult, la pensia pe care o încasez“, adaugă Natalia Măţăuanu.

Reţete cu programare


Unii medici au căutat soluţii pentru ca oamenii să nu fie nevoiţi să aştepte atât de mult şi dau reţete după programare. Nu toţi pacienţii sunt mulţumiţi de această metodă. „Dacă sunt programată mai târziu, normal că nu mai iau pastilele fără bani. Ăia care se înţeleg mai bine cu doctorul, ăia sunt programaţi mai repede“, este de părere Daniela Diaconu, o pensionară de 68 de ani.


Există şi persoane care nu mai doresc să lupte cu sistemul şi preferă să-şi dea pensia, şi aşa insuficientă, pe medicamente. „Am luat cu banii în mână, deşi preţurile sunt cam piperate. Dacă am avut nevoie urgent ce era să fac? Am preferat să rămân cu buzunarele goale“, spune Aurel Mereuţă, pensionar.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite