Neamţ: Aproape 20.000 de doze de vaccin antigripal vor fi returnate la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În frigiderele Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ au rămas nefolosite 12.000 de doze de vaccin A/H1N1
În frigiderele Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ au rămas nefolosite 12.000 de doze de vaccin A/H1N1

Medicii spun că nu mai există solicitări pentru vaccinul împotriva gripei porcine şi că pericolul primului val al pandemiei a trecut.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Neamţ va restitui Institutului Cantacuzino din Bucureşti dozele de vaccin împotriva gripei porcine care nu au fost folosite. Conform medicului Roxana Pipirigeanu, şefa Serviciului Epidemiologic din cadrul DSP Neamţ, în depozitul central al instituţiei se află 12.000 de doze, iar alte aproximativ 6.000 urmează a fi colectate de la medicii de familie, la începutul acestei săptămâni.

În judeţ au fost trimise 45.000 de doze de vaccin AH1N1, dintre care au fost folosite doar  27.082, pentru tot atâţia nemţeni care au dorit să se imunizeze. „Am vaccinat grupele de risc şi bolnavii cronici care au dorit să se imunizeze împotriva gripei pandemice, astfel că solicitările au fost acoperite în totalitate“, a declarat Mirela Grădinaru, direcor coordonator adjunct al DSP Neamţ.

Conform acesteia, dacă virusul gripei porcine nu suferă mutaţii, imunizarea prin vaccinare împotriva tulpinii care a circulat deja ar trebui să fie valabilă pe durata întregii vieţi.

Specialiştii spun că primul val al pandemiei de gripă nouă a trecut, fără a mai exista un pericol iminent. „Din data de 22 februarie nu a mai fost înregistrat niciun caz de gripă pandemică în judeţul Neamţ, iar în cursul săptămânii trecute nu am avut nici măcar un caz de gripă sezonieră“, a precizat Mirela Grădinaru, direcor coordonator adjunct al DSP Neamţ.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite