Modernizarea drumului județean spre Hanu Ancuței începe abia anul viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumul județean va fi reabilitat cu întârziere
Drumul județean va fi reabilitat cu întârziere

Contestaţia care bloca demararea lucrărilor la drumul Girov - Hanul Ancuţei a fost respinsă de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, însă decizia mai poate fi atacată în instanţă în 10 zile de la pronunţare. Solicitările de clarificări și contestațiile au întârziat lucrările cu circa patru luni.

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a respins zilele trecute ca nefondată contestaţia care bloca investiţia pentru reabilitarea tronsonui de drum.

Societatea Electrica SA Bucureşti s-a adresat instituției imediat după ce, în urmă cu mai bine de o lună de zile, licitaţia pentru realizarea lucrării fusese adjudecată de SC Vega Galaţi.

"Înţelegem că o lucrare de asemenea anvergură şi asemenea valoare este dorită de multe firme, atât pentru profit cât şi pentru portofoliu. De aici însă şi până la contestaţii în serie, blocaje repetate ale licitaţiei şi alte astfel de uzanţe - permise de lege, din păcate - este un drum lung. Uneori avem impresia că unele firme sunt mai active în a scrie contestaţii decât în a face lucrări sau a presta servicii", a spus Mircea Pintilie, vicepreședintele Consiliului Județean Neamț.

Procedurile de licitaţie au fost demarate în urmă cu aproape jumătate de an. Întârzierea demarării lucrărilor a fost cauzată de repetatele clarificări solicitate, sau de contestarea criteriilor din caietul de sarcini de către firma Colas Iaşi, dar şi de contestarea ulterioară de către Electrica SA Bucureşti.

Pentru reabilitarea celor 27 de km de drum judeţean Girov - Hanul Ancuței procedurile au fost demarate în primăvara anului 2011. Contractul de asistenţă financiară nerambursabilă a fost semnat între Ministerul Dezvoltării şi Agenţia de Dezvoltare Nord-Est, valoarea totală a proiectului fiind de 30,12 milioane de lei, iar contribuţia Consiliului Judeţean Neamţ este de 484.000 de lei.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite