Neamţ: Meşterii populari au invadat piaţa Muşat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neamţ: Meşterii populari au invadat piaţa Muşat
Neamţ: Meşterii populari au invadat piaţa Muşat

Spre mirarea producătorilor, obiectele de mobilier au fost la mare căutare în acest an, în ciuda preţurilor destul de ridicate.

Târgul Meşterilor Populari reuneşte artişti de toate vârstele, din ţară şi din Republica Moldova. Recunoscuţi pe plan local, dar şi naţional, aceştia au adus cele mai bune lucrări la expoziţia din piaţa „Roman Muşat“, sperând să atragă astfel şi clienţi interesaţi de obiecte unicat.

Cea de-a V-a ediţie a târgului a atras curioşi încă de la primele ore ale dimineţii. „Este foarte frumos. Toate îmi plac, în special obiectele din ceramică. E uimitor cum din nimic fac lucruri mari“, s-a arătat încântat Toader Doloi, un vizitator matinal.

Femeile, clienţii fideli
Ofertele variate şi-au găsit rapid admiratori, însă oamenii se gândesc de două ori înainte de a scoate bani din buzunar pentru un obiect de colecţie. „Anul acesta merge mai prost decât de obicei. Acum nu au oamenii bani“, a ridicat din umeri Neculai Gogu, un meşter din Roman.

Femeile rămân clienţii fideli ai oricărui târg de gen. Atrase de bijuteriile făcute cu multă migală şi de obiectele de mobilier, cu forme originale şi modele unice, s-au şi grăbit să cumpere, în ciuda preţului destul de piperat.
Gospodinele şi-au cumpărat feţe de masă din pânză de casă, dar şi mături pentru curăţenie. Părinţii au fost de-a dreptul impresionaţi de costumele populare pentru micuţi, dar şi de opincuţele care le veneau ca turnate, astfel încât nu au mai ţinut cont de costuri. Tinerii, în schimb, au admirat măştile populare şi instrumentele muzicale vechi de zeci de ani.
Deşi ediţia din acest an nu a fost una chiar profitabilă pentru expozanţi, vizitatorii Târgului Meşterilor Populari recunosc că s-au simţit bine printre obiectele care amintesc de tradiţia şi istoria românilor.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite