Medicii de familie, înlocuiţi de urgentişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar o treime din pacienţii care ajung în fiecare zi la spital vin „pe bune“. Restul bolnavilor sunt de competenţa medicilor de familie sau a specialiştilor.

La aproape două luni de când s-au introdus taxele de consultaţie şi programările la medicul de familie, bolnavii s-au reorientat. Ei se duc direct la Secţia de Urgenţe a spitalului. „Nu-i putem refuza pe pacienţi, să-i consultăm şi să le facem analize. Dar nu toţi sunt cazuri de urgenţă. În medie, din 140-150 de pacienţi care ajung la noi în 24 de ore, doar o treime reprezintă cazuri de urgenţă“, ne-a declarat Gabriela Chitoşca, asistenta-şefă de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean.

Le este teamă de boală

Pietrenii care recurg la o astfel de strategie motivează că boala nu aşteaptă programarea de a doua sau a treia zi la cabinet. „Am venit aici cu tatăl meu pentru că nu am găsit medicul de familie la cabinet. Tata nu aude bine şi s-a panicat pentru că se simţea rău, aşa că l-am însoţit la spital să văd ce are“, ne-a spus pietreanul Mihai Vasilescu pe holul UPU.

După un consult, acesta a fost informat în triajul de la UPU că nu e vorba de un caz de urgenţă şi şi-a însoţit părintele la un medic specialist. Medicii de familie susţin că în urma introducerii sistemului care prevede  programarea consultaţiilor, a dispărut aglomeraţia din cabinete, dar au apărut nervii la încasarea taxei de consultaţie.

„Îi aglomerează pe colegii de la UPU“

Totodată, medicii de familie ştiu că numeroşi pacienţi migrează către spital fără a mai trece pe la ei, ca să fie consultaţi. „Aceşti pacienţi îi aglomerează pe colegii noştri de la Urgenţe, care sunt profesionişti şi îşi fac treaba. Pentru unii, drumul la UPU este însă cea mai simplă metodă de a obţine gratuit o consultaţie“, a concluzionat doctorul Mihaela Covrig, preşedinta Colegiului Medicilor de Familie din Neamţ.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite