NEAMŢ: Magistraţii încep de azi activitatea. Revista presei locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
NEAMŢ: Magistraţii încep de azi activitatea. Revista presei locale
NEAMŢ: Magistraţii încep de azi activitatea. Revista presei locale

Citiţi cele mai importante titluri din ziarele nemţenilor de marţi, 29 septembrie

Magistraţii nemţeni suspendă protestul până la 31 octombrie şi încep de astăzi activitatea. Ei vor intra în şedinţe şi vor judeca toate cauzele aflate pe rolul instanţelor. Protestul declanşat în urmă cu o lună a dus până acum la amânarea a aproape 10.000 de cauze pentru care s-au dat termene până la sfârşitul acestui an. Cea mai afectată ramură a fost cea comercială, unde înregistrarea, dizolvarea sau alte operaţiuni de modificare legate de statutul firmelor din judeţ au fost practic sistate din cauza încetării activităţii magistraţilor. Sursa: Realitatea Media

Canabis livrat prin curier rapid

Trei nemţeni au fost prinşi în flagrant în timp ce ridicau de la o firmă de curierat rapid un colet în care se afla aproape o jumătate de kilogram de droguri. Acţiunea a avut loc la începutul săptămânii trecute şi s-a desfăşurat sub coordonarea unui procuror din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.  Analizele de laborator au arătat că este vorba de canabis, iar nemţenii şi doi băcăuani, membri ai reţelei, au fost arestaţi preventiv. Sursa: Monitorul de Neamţ

Bannerele, interzise în centrul Romanului

Municipalitatea romaşcană a cerut firmelor să elibereze centrul oraşului de bannerele publicitare. Regulamentul privind activitatea de reclamă şi publicitate în municipiul Roman, aprobat de consilierii locali, va fi pus în aplicare începând cu 1 octombrie. Dacă societăţile nu vor da jos bannerele până la finalul acestei luni, afişele de pe bulevardul Roman Muşat vor fi luate de angajaţii primăriei. Sursa: Ziarul de Roman

Proiectil descoperit în Muzeul de Istorie

O bombă din al doilea Război Mondial a fost descoperită, ieri dimineaţă, în subsolul Muzeului de Istorie din Piatra Neamţ. Proiectilul a fost găsit de unul dintre angajaţii instituţiei în timpul unor lucrări de renovare. Misiunea de asanare a fost executată de doi subofiţeri din echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ. Sursa: Realitatea Media

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite