Neamt: PORTRET: Dănuţ Fron: Maestrul emerit al sportului cu greutăţi

Halterofilul a adunat 50 de medalii, titluri naţionale şi internaţionale. Născut în Iaşi, Dănuţ Fron a venit la Neamţ, unde a găsit mediul propice pentru sportul său preferat.

Zeci de turnee, competiţii, concursuri în ţară şi străinătate şi un sac de medalii. Acestea sunt rezultatele antrenorului, fost sportiv de performanţă şi maestru emerit al sportului cu haltere în tinereţe. Dănuţ Fron, este un ieşean ajuns pe meleagurile de sub Pietricica, în căutare de campioni.

„De 25 de ani mă lupt cu prejudecăţile oamenilor neinstruiţi. De cele mai multe ori părinţii copiilor cu pasiune pentru acest sport sunt cei care le răpesc şansa de a deveni mari nume ale sportului. Toţi cred că acest sport blochează dezvoltarea copiilor şi îi transformă în pitici“, declară cu amărăciune campionul.

Prin sălile de antrenament conduse de Dănuţ Fron au trecut zeci de elevi de toate naţionalităţile. „Deşi suntem puşi în umbră de noul sport naţional, fotbalul, noi continuăm să ne facem meseria. Aş vrea să am mai mulţi elevi, să pot face performanţă. Este un sport foarte elegant, plin de tehnici, care construieşte un corp armonios, atât la băieţi, cât şi la fete“, adaugă antrenorul ieşean.

Primul antrenament l-a urmat la 14 ani

Prima halteră a ridicat-o la vâsta de 14 ani. Apoi, au urmat tot atâţia ani de competiţii, diplome, titluri şi medalii. „Am răspândit cupele mele peste tot pe unde am fost. Dacă am să le adun vreodată, probabil îmi va trebui un sac“, glumeşte halterofilul. Actualul antrenor se laudă cu nu mai puţin de şase recorduri naţionale la stilul smuls, pe care a reuşit să-l domine cel mai bine. „Am concurat în Polonia, Grecia, fosta URSS, Bulgaria, Ungaria şi bineînţeles România. Cred că îmi doresc să câştig prin copiii pe care îi antrenez acum, ceea ce nu am reuşit eu ca sportiv“, susţine Dănuţ Fron.

Un alt regret al campionului la haltere este legat de anul 1978, în Grecia. „Atunci am fost la un pas de a lua medalia de aur. Am făcut o greşeală pe care nu am mai repetat-o. N-am mai avut ocazia să demonstrez ce pot cu adevărat“, explică fostul sportiv. De atunci, a schimbat diferite săli, elevi şi chiar ţările gazdă. Acum un an, după numai opt luni de antrenorat într-un orăşel de lângă Madrid (Spania) elevii lui au câştigat 11 medalii de aur.

A încercat să facă turul României

„Cele mai multe au fost adjudecate de doi băieţi români, care erau acolo împreună cu părinţii“, spune fostul campion.
Multiplu campion la ridicarea greutăţilor şi iubitor al mişcării, Dănuţ Fron a avut prima tentativă de a parcurge cei 3.500 de kilometri pe jos, fără să spună nimănui. „Am fost descoperit de o echipă de televiziune. Atunci a trebuit să o iau de la capăt. Lipsa sponsorilor a făcut să nu am echipament de calitate. După peste 2.500 de kilometri mi s-a rupt un tendon, am fost operat şi am renunţat la turul României“, îşi aminteşte sportivul.

Şi-a început cariera de antrenor la Roman

Ieşean la origini, Dănuţ Fron a venit la Piatra Neamţ, mai exact la Roman, fără să fi avut pic de experienţă ca antrenor.
„Aici am început ca antrenor şi aici vreau să termin cariera. Îmi doresc ca părinţii pietreni să fie mai deschişi la nou şi să-şi trimită copiii la haltere. Atenţie, numai cei cu ambiţie şi voinţă de fier pot deveni campioni“, mai spune maestrul Dănuţ Fron.

ce-i place
Ca orice sportiv, Dănuţ Fron este un om deosebit de energic. Nu poate sta fără activitate nici în afara sălii de antrenamente. „Nu iau niciodată un taxi pentru a ajunge la o destinaţie. Ador să merg pe jos, să pot observa natura, oamenii din jur. Sunt învăţat cu mişcarea“, spune sportivul. Halterofilul ascultă blues şi nu se desparte de cărţile poliţiste.  

ce nu-i place
Antrenorului îi displac oamenii leneşi. „Nu pot să sufăr acele persoane care atunci când aud de muncă dau înapoi. Nu ştiu de ce nu înţeleg că în viaţă, fără sacrificii şi compromisuri nu poţi reuşi să atingi ţeluri înalte7, este de părere ieşeanul.

întrebări şi răspunsuri
De ce nu aţi rămas să antrenaţi în afara graniţelor?
Am călătorit foarte mult şi cred că în nicio ţară nu mă simt mai bine ca aici. Oricât de greu îmi este din cauza condiţiilor materiale şi a lipsei de fonduri din acest sport, cel mai frumos sentiment este când la o competiţie se cântă imnul nostru. 

Care este cel mai mare regret în carieră?
Mi-am dorit toată viaţa să ajung la Olimpiadă. N-am reuşit. Singura şansă pe care am avut-o pentru Olimpiada de la Moscova mi-a fost furată pentru rezolvarea câtorva interese de club pe vremea aceea. Deşi am fost propus, ordinul a fost să plece altcineva. Cred că aş fi luat cel puţin bronz.

profil
născut. 15 septembrie 1958, Iaşi.
studii. Institutul de Antrenori, Bucureşti.
familie. Căsătorit, are doi copii.