Neamţ: Judecători sufocaţi de dosare, după grevă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neamţ: Judecători sufocaţi de dosare, după grevă
Neamţ: Judecători sufocaţi de dosare, după grevă

Magistraţii Tribunalului Neamţ şi-au reluat azi activitatea după mai bine de cinci săptămâni de proteste. Decizia a fost luată în urma semnării pactului pentru justiţie la nivel naţional.

Magistraţii Tribunalului Neamţ şi-au reluat azi activitatea după mai bine de cinci săptămâni de proteste. Decizia a fost luată în urma semnării pactului pentru justiţie la nivel naţional. În după-amiaza zilei de ieri, la Tribunalul Neamţ, a sosit un comunicat al Asociaţiei Magistraţilor din România, care hotăra suspendarea protestelor până la finele acestei luni.

La 31 octombrie se vor relua negocierile. Până atunci, magistraţii spun că, începând de astăzi, toate cauzele vor fi soluţionate la timp. „Am reluat activitatea în sălile de judecată în regim normal. Programul este unul foarte încărcat pentru că s-au adunat mii de dosare care-şi aşteaptă deciziile“, a declarat judecătorul Iulian Mitrofan, purtătorul de cuvânt al Tribunalului.

Concret, este vorba despre cel puţin 100 de dosare pe rol la o singură şedinţă de judecată. Astfel, astăzi numărul cauzelor de soluţionat ar putea ajunge la peste 400. În timpul protestelor magistraţilor nemţeni, au fost amânate mai mult de 2.500 de dosare.

Activitatea de judecată a fost reluată în toate instanţele judeţului, deşi iniţial Judecătoria Piatra Neamţ a anunţat că refuză să renunţe la proteste. Magistraţii nemţeni avertizează însă că decizia de a nu participa la alegerile electorale rămâne neschimbată.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite