Jandarm nemţean instruit după modelul Trupelor Poliţiei Înarmate Populare Chineze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sergentul major Iulian Aionesei a învăţat de la instructorii asiatici stilul de luptă Kung Fu.

Jandarmul care este încadrat în Detaşamentul 1 Mobil a participat la un stagiu de pregătire la centrul de perfecţionare din localitatea Ochiuri, judeţul Dâmboviţa.

În perioada 14 iunie - 8 iulie sergentul major Aionesei s-a antrenat sub conducerea celor trei instructori din cadrul Trupelor Poliţiei Înarmate Populare Chineze, alături de 64 de luptători, care provin din toate unităţile Jandarmeriei Române.

Luptătorii au fost instruiţi într-un stil de luptă fără armă, care foloseşte mişcări principale cum ar fi: loviturile de picior, loviturile de pumn, aruncările şi prizele. Conţinutul pregătirii a fost împărţit în patru părţi: pregătirea de bază, aruncările, stilul de luptă Kung Fu, precum şi simularea luptei reale", a precizat căpitanul Cătălin Resmeriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Neamţ.

Pentru subofiţerii care sunt încadraţi în structurile de ordine publică, practicarea artelor marţiale contribuie substanţial la îmbunătăţirea forţei şi  abilităţilor acestora. De asemenea, tehnicile de luptă orientale contribuie la sporirea capacităţii de luptă, dar îi ajută şi din punct de vedere psihologic.

La finalul stagiului, jandarmii au prezentat un exerciţiu demonstrativ şi au primit diplome de absolvire care le atestă aptitudinile în domeniul artelor marţiale.   

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite