Neamţ: Îngrămădiţi în pat la grădiniţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neamţ: Îngrămădiţi în pat la grădiniţă
Neamţ: Îngrămădiţi în pat la grădiniţă

Într-o grădiniţă cu program prelungit din oraş educatoarele s-au aliat cu părinţii şi au achiziţionat o canapea unde vor mai dormi alţi trei copii care nu au loc în paturi.  

O educatoare la 30 de preşcolari. Aceasta este norma general valabilă pentru grupele grădiniţelor cu program prelungit din Piatra Neamţ. La majoritatea grădiniţelor care aveau disponibile doar 20 de locuri pentru fiecare grupă, administratorii au acceptat şi câte 500 de cereri.

Din acest motiv, şefii Inspectoratului Şcolar Judeţean a trebuit să găsească o soluţie pentru a-i împăca pe părinţi. Astfel, s-a ajuns ca prevederea legală, de 20 de locuri pe grupă, să fie depăşită în mai toate cazurile. La o grădiniţă din cartierul Dărmăneşti momentul mesei este o provocare pentru personalul angajat.

Raveica Vlad, coordonatorul grădiniţei, povesteşte cum două persoane pun masa zilnic pentru aproximativ 150 de copii: „Noi am încercat să îi punem la masă în două ture, dar nu prea ne descurcăm nici aşa. Una dintre cele două persoane care sunt de serviciu va pleca în curând la pensie. Cum posturile sunt blocate şi nu mai putem angaja, nu ştiu cum ne vom descurca atunci“.

126 de paturi pentru 150 de copii


Şi somnul copiilor este o problemă la unităţile cu program prelungit. La grădiniţa din Dărmăneşti cei peste 150 de copii împart 126 de paturi. „Am cumpărat o canapea în plus pe care vor dormi alţi trei copilaşi. Încercăm şi noi cum putem să mulţumim pe toată lumea“, a mai declarat coordonatorul grădiniţei.

Lipsa spaţiilor fizice în care să se extindă unităţile de învăţământ preşcolar duce inevitabil la compromisuri din partea tuturor. Deşi legea prevede un număr maxim de 20 de copii la o educatoare, în toate grădiniţele realitatea este alta. „Noi le-am explicat de la înscrieri părinţilor că nu vom avea spaţiu pentru toţi. Cei care au insistat ca cel mic să fie şcolarizat au acceptat numai programul  de patru ore. Aşa că la ora 12.00 părinţii vin şi-i iau acasă, pentru că altfel nu ar avea unde dormi“, a completat profesor Ioan Mihuţ, director al Şcolii nr. 3 din Piatra Neamţ.

Odată cu montarea de paturi suplimentare sau a compromisului de a lua copilul de la grădiniţă mai devreme, au apărut şi nemulţumirile părinţilor. „Este greu să fie bine tot timpul, pentru că, oricât am încerca, părinţii pot spune că facem diferenţă între copii şi atunci suntem tot noi vinovaţi“, a adăugat coordonatoarea Raveica Vlad.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite