Încă un milion de euro pentru Polivalentă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sala de 4.000 de locuri care se construieşte de 10 ani la ieşirea din oraş nu va putea găzdui competiţii internaţionale mai devreme de jumătatea anului viitor.

Pentru a putea organiza astfel de meciuri, Polivalenta, realizată în proporţie de peste 90%, are nevoie şi de o sală în care sportivii să se încălzească înainte de competiţia oficială.

Trebuie sală de încălzire
Această nouă investiţie, anunţată de Compania Naţională de Investiţii pe site-ul e-licitatii.ro, costă de 3,6 milioane de lei, fără TVA, adică echivalentul unui milion de euro. „Fără această sală, Polivalenta nu primeşte acreditare pentru a putea organiza competiţii internaţionale“, spune city-managerul oraşului, Bogdan Puşcaşu. Conform anunţului de participare postat pe site-ul electronic de licitaţii la începutul acestei săptămâni, sala va trebui realizată în termen de 12 luni de la data atribuirii contractului.

150 de locuri pentru public
În anunţul publicat de CNI se vorbeşte despre „sală de sport şcolară cu nivel de practică sportivă competiţională locală, teren de handbal şi 150 locuri pentru spectatori“.  Constructorul Sălii Polivalente spune că această investiţie este absolut necesară pentru funcţionarea întregului complex sportiv.

„Cine cunoaşte sport ştie că încălzirea oricăror echipe trebuie să se facă într-o sală identică, legată printr-un tunel de sala mare. Nu te poţi încălzi afară, pe bitum, după care să intri să joci partida oficială în sală“, spune inginerul Mihai Bătrânu, directorul societăţii Moldocor. 

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite