Hoțul tablourilor celebre din Piatra Neamț rămâne după gratii încă o lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistrații nemțeni au prelungit mandatul de arestare pentru Marian Stavarache, constănțeanul prins cu tablourile furate din vila Stoiciu. Acesta a contestat decizia iar dosarul va fi judecat la Curtea de Apel Bacău.

Marian Stavarache (44 de ani) va mai sta în arest încă o lună după ce instanța Tribunalului Neamț a admis marți cererea de prelungire a mandatului de arestare formulată de procurori.   

Autorul celui mai mediatizat furt petrecut în acest an în Piatra Neamț nu renunță la speranțele de a redevini liber după ce a atacat decizia cu recurs.

Marian Stavarache este cercetat pentru furtul tablourilor de patrimoniu aparţinînd familiei Stoiciu petrecut pe data de 17 mai. Constănțeanul a fost prins la începutul acestei luni în urma unei acţiuni complexe a poliţiştilor și procurorilor nemţeni. Stavarache voia să scoată cele nouă tablouri la vânzare, în schimbul sumei de 65.000 de euro, însă a căzut în plasa întinsă de polițiști și a fost prins în flagrant pe podul de la Giurgeni.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite