Gospodărie în flăcări de la o ţigară
0Pompierii au stins patru incendii în ultimele 24 de ore. Prima sesizare a venit de la un gospodar din localitatea Urecheni, după ce nepotul de nouă ani a dat foc depozitului de furaje. Copilul s-a jucat cu chibriturile în apropierea căpiţelor de fân.
Pompierii au evaluat pagubele la peste 1.500 de lei. Un alt incendiu provocat de neatenţie a izbucnit aseară la ora 18.00, în localitatea Dochia, după ce un trecător a aruncat o ţigară aprinsă în curtea unui localnic. Focul a cuprins rapid podul cu fân, unde erau depozitate peste 300 de kilograme de furaje.
Apoi, pompierii s-au luptat mai bine de două ore pentru stingerea unui incendiu izbucnit în comuna Almaş, la un teren cu vegetaţie uscată. „Vântul a propagat rapid flăcările, care au ars peste 4.000 de metri pătraţi de teren. Specialiştii au stabilit că şi de această dată focul a fost provocat de un cetăţean care a utilizat neglijent focul în spaţii deschise“, a declarat Iulian Jugan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.
Ultima sesizare a fost primită de pompierii nemţeni aseară la ora 21.00. În comuna Girov a izbucnit un incendiu la o combină agricolă. Focul a cuprins întregul utilaj, iar intervenţia pentru stingerea flăcărilor care puteau provoca o adevărată explozie a durat mai bine de o oră.