Neamţ: Volei Club Unic a pierdut cu 0-3 meciul cu Metal Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neamţ: Volei Club Unic a pierdut cu 0-3 meciul cu Metal Galaţi
Neamţ: Volei Club Unic a pierdut cu 0-3 meciul cu Metal Galaţi

Preşedintele echipei din Piatra Neamţ a recunoscut la final valoarea internaţională a adversarelor

Formaţia din Galaţi s-a impus fără prea multe emoţii în jocul de la Piatra Neamţ contând pentru etapa a treia a Diviziei A1 la volei feminin. Primul set a fost câştigat cu scorul de 25 la 18, gazdele reuşind să păstreze echilibrul doar până la 11-11.

Setul al doilea a fost cel mai disputat, în condiţiile în care Unic a profitat de 7 greşeli de serviciu ale gălăţencelor şi s-a apropiat pe final la un singur punct, 23-24. Experienţa elevelor lui Terzic şi-a spus cuvântul şi Metal Galaţi s-a impus după un atac decisiv al Mirei Golubovici.

În ultimul set al partidei, voleibalistele antrenate de Aurel Cazacu au părut resemnate şi au permis adversarelor să se impună cu 25 la 19, după ce pietrencele au anulat  patru mingi de meci.

În ciuda scorului clar, jocul echipei calificate pentru al doilea an consecutiv în Liga Campionilor nu a strălucit, fiind presărat şi cu greşeli la serviciu. „Cred că echipa noastră nu a crezut în forţele proprii. Speram la un meci mai echilibrat chiar dacă, pe parcursul jocului am jucat de la egal la egal. Poate dacă am fi schimbat ridicătorii noştri cu ai lor, altul ar fi fost rezultatul”, a precizat Vasile Ouatu, preşedintele echipei Unic.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite