Falsificatori de bani din Târgu Frumos încătuşaţi la Piatra Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei persoane din Târgu Frumos, judeţul Iaşi, au fost reţinute, astăzi, de procurorul DIICOT Neamţ, pentru multiplicarea şi plasarea de bancnote de 100 de lei false, după ce, dimineaţă, domiciliile lor au fost percheziţionate.

Florin Udilă (25 de ani), Ancuţa P. (23 de ani) şi Veronica H. (20 de ani), toţi din oraşul Târgu Frumos, judeţul Iaşi, au fost reţinuţi, astăzi după amiază, pentru 24 de ore, de către anchetatori din Neamţ. Cei trei sunt suspectaţi că, în perioada decembrie 2010 – ianuarie 2011, au pus în circulaţie bancnote de 100 de lei contrafăcute, în mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi.

Pentru capturarea lor au intervenit forţe din Bacău Iaşi şi Neamţ, iar acţiunile au avut loc în Suceava şi Iaşi. „Poliţiştii Serviciului de Combaterea a Criminalităţii Organizate Neamţ, sub îndrumarea Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, în cooperare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ,  Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi şi beneficiind de suportul tehnic al DGIPI, sub coordonarea procurorului DIICOT – Biroul Teritorial Neamţ, au acţionat în oraşele Rădăuţi, judeţul Suceava şi Târgu Frumos, judeţul Iaşi, pentru destructurarea unui grup infracţional, constituit pentru punerea în circulaţie de bancnote contrafăcute din cupiura de 100 de lei. În cadrul acţiunii au fost efectuate trei percheziţii domiciliare“, a precizat inspector principal Cătălina Bădeanu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.

După expirarea celor 24 de ore de reţinere, falsificatorii vor fi prezentaţi la Tribunalul Neamţ cu propunerea de arestare preventivă. „Suspecţii au fost reţinuţi, pe bază de ordonanţă de reţinere, pe o perioadă de 24 de ore, de către procurorul DIICOT, sub aspectul comiterii infracţiunilor de iniţiere, aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup în vederea comiterii infracţiunilor de falsificare de monedă şi înşelăciune. Cei trei tineri vor fi prezentaţi Tribunalului Neamţ cu propunere de arestare preventivă“, a mai precizat Cătălina Bădeanu.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite