Elevii de la Info au inventat proful virtual

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci liceeni de la Colegiul Naţional de Informatică s-au prezentat la concursuri cu softuri educaţionale prin care structurează materiile.

„Gulagul românesc“ este o platformă educaţională gândită de Alexandru Păduraru şi Ioan Anisia, elevi în clasa a XII-a. Tinerii informaticieni au realizat softul educaţional care abordează din punct de vedere istoric perioada comunistă. Pe baza programului, profesorii pot preda acest capitol din manualul de istorie, dar pot evalua şi cunoştinţele elevilor.

Totodată, cu ajutorul softului elevii pot învăţa mai uşor materia. „Platforma educaţională are un meniu principal şi şapte secţiuni, ultima dintre acestea fiind de testare a cunoştinţelor“, a explicat Alexandru Păduraru.

Premiaţi de Microsoft România

Elevii susţin că prin intermediul platformei, lecţia despre atrocităţile comunismului devine mult mai atractivă şi o pot învăţa şi singuri. „Programul, realizat într-o formă foarte interactivă, cuprinde informaţii în formă de text, imagine şi film“, explică Ioan Anisia.

Programul gândit de cei doi tineri a fost recunoscut şi în competiţii. Astfel, „Gulagul românesc“ a primit Premiul I la concursul „Made for Europe“, desfăşurat la Bacău în perioada 15-18 aprilie, Premiul I la faza judeţeană a concursului „Istorie în dimensiune virtuală“, precum şi Premiul I la secţiunea Soft Educaţional a Festivalului Internaţional de Matematică şi Informatică, desfăşurat la Piatra Neamţ în ianuarie 2010.

O altă echipă, formată din elevii de clasa a XI-a Ionuţ Mărcănaşu şi Cristian Pari, a realizat un program educaţional pentru matematică, intitulat „Matematica în afaceri“.

Şi cei doi elevi au urcat pe podium la concursul „Made for Europe“. De asemenea, au primit menţiune la Festivalul Internaţional de Matematică şi Informatică, dar şi premiul special acordat de Microsoft România. Vlad Băeşu, elev în clasa a XI-a, a realizat un program de învăţat la biologie intitulat „Sfera patologică umană“.

„Pornind de la modelul corpului uman, am dezvoltat un soft educaţional care inventariază principalele boli“, a precizat Vlad Băeşu. Acesta susţine că programele realizate de ei nu au menirea de a-i înlocui pe profesori, ci de a-i ajuta în prezentarea materiilor.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite