Două zile de proteste la Piatra Neamț FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă și duminică, pietrenii au ieșit în centrul municipiului pentru a-și exprima nemulțumirile față de măsurile luate de guvernanți. La Roman, grupul de protestatari a venit cu un coșciug și au simulate un „parastas" dedicat lui Traian Băsescu.

Primele proteste au început sâmbătă în Piatra Neamț, când aproximativ 50 de persoane au manifestat pașnic în preajma monumentului Eroilor Revoluției de lângă sediul Prefecturii. Protestatarii și-au exprimat nemulțumirea față de situația socială grea prin care trec în această perioadă românii, și au pornit într-un marș prin centrul orașului.

Duminică, o manifestare de același gen a avut loc o participare mai numeroasă timp de două ore, între 14.00 și 16.00. Aproape 150 de manifestanți, în rândul cărora au fost prezenți și lideri locali din PNL și PSD au mărșăluit de două ori prin centrul urbei, oprindu-se de fiecare dată în fața sediului PDL pentru a-l huidui pe Traian Băsescu și pe guvernanți.

image

Click pe poze pentru fotogalerie

Proteste s-au înregistrat duminică și la Roman, unde un grup de circa 30 de persoane au venit cu un sicriu și o cruce „dedicate" președintelui Băsescu, Manifestanții au mers pe traseul Cartierul Favorit - Piata „Roman Musat", fiind supravegheați de o masină a Jandarmeriei. Acțiunea s-a încheiat în mai puțin de o oră și nu s-au înregistrat incidente.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite