Două proiectile din Al Doilea Război Mondial au fost găsite în Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 3 ianuarie în comuna Boghicea din judeţul Neamţ au fost descoperite două proiectile nefolosite, care datează din Al Doilea Război Mondial.

Proiectilele găsite cântăresc aproximativ 10 kilograme fiecare şi prezintă pericol dacă intră în contact cu o scânteie sau dacă sunt aruncate în foc.

Muniţia a fost descoperită în incinta a două gospodării. "Am fost anunţaţi de Costache Botezatu că a găsit un proiectil, după ce şi-a arat în grădină. Am mers acolo cu şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, am asigurat pază şi am încercuit zona. Apoi am adunat vecinii să-i informăm şi unul dintre ei, respectiv Mantale Dumitru, a realizat că are în incinta gospodăriei un proiectil identic. Ne-am deplasat la faţa locului şi am descoperit cel de-al doilea proiectil", a declarat Eugen Mihai, primarul comunei Boghicea.


Unul dintre proiectilele găsite în Boghicea    foto: Primăria Boghicea

image

Şeful Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă şi o echipă de cetăţeni organizează frecvent discuţii în cadrul cărora informează locuitorii comunei ce trebuie să facă în situaţia în care găsesc muniţie când efectuează lucrări agricole sau săpături pentru fundaţii de case. "Oamenii ştiu cum să reacţioneze, drept dovadă faptul că am fost informaţi la timp de existenţa proiectilelor", a adăugat primarul Eugen Mihai.

În comuna Boghicea, oamenii au descoperit muniţie din cel de-al doilea război mondial încă din 1980.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite