Doi pietreni au fost arestaţi în Sri Lanka

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petru Marius Ţurcanu (25 de ani) şi Teodorescu George Eduard (21 de ani), ambii din Piatra Neamţ, au fost arestaţi în Republica Sri Lanka, după ce poliţia locală i-a supravegheat în timp ce colectau informaţii de pe carduri, cu aparatură specială ataşate la bancomate.

Informaţiile urmau să fie transmise în Italia, unei reţele suspectate de o fraudă uriaşă, spre a goli conturile băncilor din Sri Lanka. Ieri, 1 martie, ei au fost prezentaţi la primul termen al procesului în care vor fi judecaţi.

Conform presei italiene şi din Sri Lanka, cei doi ai ajuns în republica insulară la data de 4 februarie, venind din Italia. Aveau viză turistică şi bilet de avion de întoarcere în Italia pentru data de 17 februarie. S-au cazat la un hotel din zona liberă Katunayake, în apropiere de capitala Colombo, au închiriat un automobil şi au început să cutreiere insula pentru a monta dispozitivele de citire pe bancomate.

Poliţia i-a pus sub supraveghere şi i-a arestat pe 16 februarie, cu o zi înainte de a părăsi Sri Lanka. „Am vorbit cu ei şi ne-au spus că e groaznic în închisoare: dorm pe cartoane, cu şobolani care se plimbă printre ei, mâncarea e proastă, trebuie să mănânce cu mâna, nu au duş unde să se spele, îşi toarnă cu cana în cap, nu primesc medicamente dacă se simt rău", a precizat Roxana, soţia lui Petru Marius Ţurcanu.

Un oficial al Ministerului de Externe ne-a comunicat, sub protecţia anonimatului, că au fost primite asigurări oficiale că românii arestaţi vor fi judecaţi fără discriminare, după legile de acolo şi normele internaţionale. „Înainte de a se apuca de furat în Sri Lanka, ar fi trebuit să se intereseze care sunt condiţiile din puşcăriile de acolo, dacă ştiau că sunt sensibili", a precizat oficialul român.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite